duminică , 22 septembrie 2019

Nuami Dinescu: „Bărbatul ideal există, dar nu e al meu”

De ce te-ai temut cel mai mult, înainte să anunţi lansarea? Ţi-ai făcut griji pentru faptul că se vor găsi oameni care să spună: Ia uite, a scos şi ea o carte, cum se mai întâmplă, mai ales în România?

Să fii sigură că nu am dormit câteva nopţi înainte, că ştim cum e. Din fericire, nu am cunoştinţă să fi apărut, încă, cei care să strâmbe din nas – ia uite, se trezi şi ea… Nu. Poate mă menajează lumea, prietenii, habar nu am. M-am temut că lumea o va lua drept material autobiografic, şi nu e, sunt „poveşti” care trec prin mine, dar nu-mi aparţin; şi m-am mai temut că lumea se va aştepta la destăinuiri din culisele emisiunii… Există un capitol şi atât. Au fost multe temeri, dar sunt obişnuită cu ele, orice schimbare mă pune pe jar!

Pentru cine ai scris această carte? A fost, pe undeva, un act egoist? Oamenii care-şi exprimă stările în cuvinte crezi că o fac pentru ei, în primul rând, şi-abia apoi pentru public?

Absolut! Am scris pentru mine, pentru că trebuia să-mi fac curăţenie în mine şi pentru că, în timp, a devenit ca un medicament. Nu public tot ce scriu, nu e pentru toate urechile, dar pentru mine, din clipa în care mă aşez să scriu, începe vindecarea! Că au existat suflete care au rezonat cu mine e bucurie în plus, uneori nişte vorbe spuse la timp, o îmbrăţişare plasată fix într-un moment greu pot fi de folos. Cred că, fără să mărturisim, toţi simtitm nevoia de o îmbrăţişare când cuvintele sunt sărace, când evenimentele se îndreaptă spre dezastru e nevoie de o îmbrăţişare adevărată, care să te umple de energie… Și să ştii că omul care te-a îmbrăţişat aşa nu te va trăda niciodată!

Care a fost cel mai emoţionant lucru pe care ţi l-a spus cineva, după ce ţi-a citit cartea?

Au fost multe situaţiile în care am simţit că mă bag sub masă de ruşine… Foarte tare însă m-a emotionat Alina (n.r. Alina Grozea, editorul cărții „Eu nu sunt Tanța”), care dădea citate din ce scriam. Am paralizat… Și, pe urmă, au apărut mulţi dintre cei care şi-au cumpărat cartea care au postat pe Facebook , de exemplu, citate din carte. Asta m-a făcut să mă duc să-mi caut gheaţă, pentru cucuiele pe care le fac când îmi vine să mă ascund. Aseară, eram la ziua unei prietene dragi, şi un domn, un domn cum nu se mai face azi, mi-a spus că mai are câteva pagini din carte şi că nu s-a mai simţit aşa de când citea Ionel Teodoreanu… Știind cine e, mă gândeam unde să mă ascund, mai ales că era o masă de 20 de persoane…

Semnat de

Un comentariu

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus