Oana Sârbu: „Acum și oricând, dragostea e cea mai importantă”

O sărbătorim azi pe Oana Sârbu, care s-a născut într-o zi de 13 mai, printr-un interviu în care vorbește cu drag despre cel mai recent proiect al ei, show-ul „Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, despre lucrurile care-i fac viața mai frumoasă și despre cum percepe dragostea și trecerea timpului.

N-am mai avut de mult ocazia să stăm de vorbă. Cu ce te-ai mai ocupat în ultimul timp?

Am filmat la un proiect de televiziune pentru Antena 1, „Te cunosc de undeva”, timp de trei luni şi, deşi a fost o perioadă extrem de plină şi de acaparatoare, m-am simţit extraordinar că am fost prezentă periodic pe ecranele televizoarelor, într-un proiect muzical de o asemenea anvergură. Acum am ieşit din proiect, dar încă sunt „în priză”! 🙂 Urmăresc difuzările TV.

Ce a fost cel mai greu, pentru tine, la „Te cunosc de undeva”?

Toate personajele au avut gradul propriu de complexitate. Mi l-am asumat cât am putut şi sunt sigură că se putea şi mai bine, la fiecare dintre ele. Am avut, însă, parte de feedback extraordinar pe reţelele de socializare, din partea oamenilor care nu mă mai văzuseră de mult. Mi-am adus aminte de perioada de corespondenţă cu scrisori. Cel mai greu a fost să aleg între divertisment şi accente derizorii şi partea profesionistă a lucrului. Mi-a fost teamă de limita firavă dintre cele două. Adică, nu ştiu cât am vrut să mă distrez, dar ştiu că am încercat să mă apropii cu emoţie de fiecare personaj în parte. Uneori mi-a ieşit.

Ce ai învăţat și ce ţi-a plăcut cel mai mult? 

Am descoperit la mine o anumită versatilitate. Am descoperit că „mă prind” foarte multe tipuri de coafuri şi machiaje. Mi-a plăcut că am colaborat la propriu cu echipa. Oamenii au ţinut cont de tot ce am solicitat şi mi-au fost la-ndemână. Ar fi fost rău să nu simt asta, fiindcă sunt dependentă de armonie. Şi asta am întâlnit acolo. I-am mai enervat pe unii şi alţii cu pretenţii, dar mi le-au tolerat, pentru că erau în spiritul muncii şi a profesionalismului pe care le-am cunoscut la cei cu care am colaborat de decenii. Am fost formată ca artist într-o anumită perioadă şi nu pot face lucrurile „pe genunchi” şi oricum.

Ştiu că e o întrebare-clișeu, dar ştiu la fel de bine că mulţi ar vrea să ştie: cum arătă pentru tine o zi obişnuită? Cum îţi place să ţi-o începi şi să ţi-o închei?

Ei… E complicat de răspuns acum, pentru că sunt într-o perioadă în care, şi dacă mi-aş dori, n-am cum să mă mai întâlnesc cu munca pe care-o făceam acum zece ani, de exemplu. Şi totul s-a schimbat major, cu mine, cu ţara, cu lumea. Şi dacă mi-ar plăcea să fac ceva anume, nu garantez că aş putea, în profesia mea.

O zi dincolo de scenă, de publicitate, e una obişnuită de femeie încă tânără cu priorităţi de mamă. Merg la sala de sport sau la piscină, mai fac câte un masaj, citesc dacă am timp, mă-ntâlnesc cu lumea, dar cel mai important e să stau cu băiatul meu. Mergem în parc, la film, gătim, povestim, înotăm, mergem în vacanţe. Descoperim lumea în fiecare zi.

Trece foarte repede timpul. Copilul creşte. Aş vrea să am mai mult timp. Să citesc. Să merg la teatru. Dar n-aş concepe să stau departe de el şi familia mea.

Care e cel mai important lucru pe care l-ai descoperit în ultima vreme, care-ţi face viaţa mai bună, mai frumoasă?

Sunt aceleaşi lucruri care-mi fac frumoasă viaţa, în afară de băiatul meu. Primăvara, natura, cititul, frumuseţea descoperită în lucruri simple şi, nu în ultimul rând, timpul petrecut cu mine, atunci când se poate.

Azi împlineşti 47 de ani. Ce-ţi doreşti de ziua ta? Cum petreci?

Nu e prea elegant să spunem câţi ani împlinim, nu? 🙂

Nu-mi doresc nimic special. Liniştea familiei, joaca cu fiul meu şi mesajele de la cei care mă iubesc.

Te sperie în vreun fel trecerea timpului? O regreţi? 

Am început să conştientizez mai mult, de la o vreme, trecerea timpului. Mi se pare că totul se-ntâmplă foarte repede! Nu mă sperie asta la mine, ci nu-mi place că totul se schimbă. Nu sunt adepta schimbărilor cu uşurinţă. Aş vrea o eternitate.

În orice caz, un lucru îl pot observa cu uşurinţă: arăţi tot mai bine! Care e taina ta, în afară de genele bune pe care le-ai moştenit?

Ei… drăguţ. Am şi eu lipsurile mele și dorinţele mele când vine vorba de aspectul fizic, dar nu mă pot plânge, că aş mânia Universul! Da: gene, echilibru, noroc. Nu pun preţ pe asta, important e să nu ne piedem umorul, şarmul… Aceste trăsături le putem păstra tot restul vieţii. Ele ne fac cu adevărat frumoşi.

Ai făcut sau ai face vreodată o operaţie estetică?

Până acum gândesc că nu. Nu-mi plac artificiile. Şi mi se pare o pierdere de timp şi de bani să-ţi înşeli aparenţele. N-aş corecta nimic decât prin puterea interioară proprie, şi voinţa de a arăta bine prin gimnastică şi stil de viaţă.

Cine sunt femeile care ţi-au servit drept model în viaţă?

N-am avut modele. Apreciez unele doamne: bunicile mele, care-au avut nişte vieţi de romane. Unele actriţe: Stela Popescu, de exemplu. Mi se par veşnic în forţă şi neînduplecate.

Ce ai face dacă n-ar trebui să munceşti pentru bani şi dacă ai avea destui cât să faci orice îţi doreşti?

Aş dona cât cuprinde nevoiaşilor şi m-aş plimba în toată lumea să cunosc spiritul ei.

Cine e omul cu care poţi vorbi absolut orice pe lume? 

Acum? Eu.

Ce anume crezi că e greşit despre tine în percepţia publică?

Nu mă gândesc la aspectul ăsta. Şi dacă mă gândesc la inaccesibilitate, înţeleg asta. Aşa sunt, uneori. Dar nu de cele mai multe ori.

Cât de importantă e dragostea pentru tine, acum?

De ce „acum”? Acum şi oricând, e cea mai importantă.

Ce crezi că ţine doi oameni împreună? (Doar) dragostea e de ajuns?

Habar n-am.  Nu există o reţetă general valabilă. Fiecare cuplu are particularităţile lui. Niciodată nu ştim dacă aceia sunt cu adevărat împreună. Cred că e important ca unul să-l ţină-n suflet pe celălalt şi invers.

Mi-ai spus, într-un interviu mai vechi, că eşti de părere că „n-ai stofă de nevastă”. Crezi în continuare la fel? Te mai vezi căsătorită, în viitor? 

Așa ţi-am spus? N-aş fi crezut! 🙂 Nu ştiu ce stare aveam atunci. Cred că mă refeream la faptul că nu suport regulile şi convenienţele.

Nu mă gândesc dacă da sau nu. E o chestiune ce ţine de o particularitate. De un context.

Cum ţi-ai dori să îmbătrâneşti?

Nu mi-aş dori să-mbătrânesc. Mă văd o bunică bătrâioară frumuşică. Important e să fim foarte sănătoşi. E mult prea departe proiecţia.

Ce te face fericită acum?

Fiul meu. Şi puterea mea. Şi succesele mele. Si eeeeeu!!!

Fiți la curent cu activitatea Oanei Sârbu abonându-vă la pagina sa de Facebook!

Semnat de Corina Stoica