Adolf Hitler și Joseph Goebbels, la Berghof, circa 1940. Sursă: worldwartwo.filminspector.com
Să vizitezi locul unde se aflau reședințele de vacanță ale naziștilor nu poate fi o excursie dedicată exclusiv lor. Nu doar pentru că vilele lor nu mai există azi, ci pentru că regiunea Berchtesgaden e atât de frumoasă, încât chiar și cea mai neagră istorie pare azi estompată de măreția naturii dimprejur. Vizita la Obersalzberg, unde Hitler, Göring sau Bormann își construiseră case luxoase, se transformă deci într-un pretext pentru o evadare în paradisul Alpilor bavarezi.
Doar drumul până acolo e o încântare. E atât de frumos, încât stai cu camera foto pornită și nu știi ce să surprinzi mai întâi, ca să arăți mai departe celor care încă nu au ajuns aici. De îndată ce ieși de pe autostradă și intri din nou pe drumul național care te duce spre stațiunea Berchtesgaden, peisajul se desfășoară în cadre perfect idilice.
Berchtesgaden este și azi un loc foarte popular, unde mii de turiști se perindă în fiecare an. E plin de restaurante și pensiuni, deschise în toate sezoanele, pentru că interesul vizitatorilor pentru acest loc nu scade niciodată. În apropiere se află lacurile Hintersee și Königssee, două oaze imense de apă cristalină, străjuite de cei mai frumoși munți pe care i-am văzut vreodată.
Din Berchtesgaden, ca să ajungi la Oberzalsberg, ai de urcat patru kilometri de șosea construită prin pădure. Sus, vecin cu cerul, se află platoul pe care în urmă cu 70 de ani încă trona Berghof (în traducere mot-a-mot, „Curtea de la munte”), faimoasa reședință de vacanță a lui Adolf Hitler.
În trecut, Berghof fusese un chalet mult mai mic, construit în 1916, care purta numele de Haus Wachenfeld. Hitler a închiriat locul în 1928 și l-a cumpărat în 1933, când a preluat puterea în Germania, susținând că a folosit „bani câștigați de el însuși” din vânzările cărții „Mein Kampf”. În următorii ani, casa a fost renovată și extinsă, după planurile arhitectului Alois Degano, și redenumită Berghof.
Sursă: od43.com, tumblr.com, Daily Mail
Liderul nazist și-a petrecut foarte mult timp aici în compania apropiaților săi, cu precădere Joseph Goebbels, Hermann Göring și Martin Bormann. Cei doi din urmă aveau și ei case aici, iar soțiile și copiii lor erau mai mereu prezenți la Obersalzberg – de altfel, pot fi văzuți în multe dintre fotografiile de propagandă realizate de Heinrich Hoffmann, fotograful oficial al lui Hitler, și în filmările private realizate de amanta dictatorului, Eva Braun.
Deși ascunsă de ochii poporului german, care nu trebuia să știe că der Führer avea o iubită, Eva Braun era totuși „stăpâna casei”, după cum au descris-o ulterior în interviuri toți foștii angajați de la Berghof – menajere, bucătărese și alți subordonați aflați în serviciul dictatorului. Braun venea deseori de la München – unde Hitler îi cumpărase și ei un apartament, situat nu departe de locuința lui din Prinzregentenplatz – însoțită aproape mereu de sora ei, Gretl, și de prietenele lor. Se relaxau, ieșeau la plimbare, beau ceai și povesteau, iar vara mergeau să facă baie și plajă la Königssee, aflat la vreo patru-cinci kilometri distanță.
Dar, deși Braun se bucura de toate avantajele unei soții de dictator, Heinz Linge, fostul valet al lui Hitler, a dezvăluit că ea ocupa două dormitoare și două băi separate de cele ale Führer-ului.
Sursă: Daily Mail, tumblr.com, superstock.com, spiegel.de
Pentru că Hitler și cei mai importanți lideri naziști și-au dorit să stăpânească în totalitate Obersalzberg și să-l transforme în paradisul lor privat, o mulțime de case din zonă au fost distruse în anii ’30. Unele vechi de câteva sute de ani, aparținând unor familii care trăiseră în Obersalzberg de generații. Nimeni nu se putea însă opune voinței dictatorului, care, împreună cu acoliții săi de seamă, a preschimbat platoul cu vedere la Alpi în land-ul său personal. În timp, Obersalzberg a devenit o atracție turistică pentru mulțimi de oameni care veneau la Berghof, apropiindu-se de garduri cu speranța că-l vor putea măcar zări pe Führer. Uneori, acesta cobora din palatul său să-și salute admiratorii, iar scenele de acest fel nu erau lipsite de reacții de bucurie isterică. „Hitler era pentru noi un semi-zeu”, mi-a spus nu de mult un supraviețuitor al acelor vremuri, și sunt sigură că așa era văzut cea mai mare parte a poporului german.
Admiratori la Haus Wachenfeld, viitorul Berghof, în 1934. Fotografia am făcut-o la centrul de documentare Obersalzberg. Originalul aparține Bibliotecii Bavareze de Stat din München.
Hitler a avut și o mulțime de oaspeți celebri la Berghof: figuri politice importante, cum ar fi liderul fascist Benito Mussolini sau premierul britanic Neville Chamberlain, Ducele și Ducesa de Windsor, monarhi, șefi de stat, diplomați, actori, cântăreți sau pictori. Printre musafiri s-au numărat, la 24 noiembrie 1938, și Regele Carol al II-lea al României și fiul său, Mihai.
Adolf Hitler și Neville Chamberlain, la Berghof. Sursă: uncommon-travel-germany.com
La centrul de documentare Obersalzberg o să vedeți o mulțime de lucruri interesante și, deși spațiul nu e foarte mare, o să vă ia măcar două ore să-l vizitați. Iată, de exemplu, cum arăta un carnet de membru de partid nazist:
Astăzi, vila lui Hitler, la fel ca și casele lui Göring și Bormann, nu mai există. Pe 25 aprilie 1945, cu puțin timp înainte de capitularea Germaniei și cu cinci zile înainte ca Hitler să se sinucidă împreună cu Eva Braun în Berlin, locul a fost bombardat de armata britanică. Cel puțin două bombe au lovit vila Berghof, spun istoricii. Mai apoi, rămășițele ei au fost incendiate de trupe SS, iar la doar câteva ore distanță, au venit soldații americani.
Berghof, după bombardament. Sursă: wikipedia.org
Carcasa vilei lui Hitler a existat pe platoul de la Obersalzberg până în 1952, când guvernul bavarez a distrus-o complet, în urma unei înțelegeri cu americanii de a relua în stăpânire proprietatea. În plus, autoritățile s-au temut că locul ar putea deveni un altar neo-nazist și o atracție turistică nedorită, așa încât distrugerea ei a fost decisă unanim.
Astăzi, singurele două construcții naziste care mai există la Obersalzberg sunt bunkerul lui Hitler și Kehlsteinhaus („Eagle’s Nest” sau „Cuibul Vulturului”), un alt chalet, ridicat pe vârful muntelui Kehlstein, la peste 1.800 de metri altitudine, care funcționează acum ca restaurant. Construcția vilei a fost ordonată de secretarul lui Hitler, Martin Bormann, și a fost un cadou pentru ziua de naștere a Führer-ului, în 1937, când a împlinit 50 de ani. Dictatorul a mers însă rareori la Kehlsteinhaus, preferând să-și petreacă timpul la Berghof.
Kehlsteinhaus. Sursă: wikimedia.org
Din păcate, nu am ajuns să văd Kehlsteinhaus, și-o să vă dau un motiv de râs când am să vă spun de ce: mi-a luat peste patru ore să vizitez platoul, bunkerul și centrul de documentare, și am pierdut autobuzul! Nu poți ajunge sus, pe Kehlstein, de capul tău; accesul cu mașina personală e interzis, așa că, din oră în oră, câte un autobuz plin cu turiști urcă pe șoseaua spre munte până la baza lui. De acolo se urcă mai departe cu liftul până la vila lui Hitler. Dar ultimul autobuz pleacă la ora 16.00, deci atenție, dacă ajungeți la Obersalzberg și vreți neapărat să vedeți „Cuibul Vulturului”.
Nu mi-a scăpat însă bunkerul dictatorului, aflat lângă centrul de documentare. A fost prima dată când am intrat într-o astfel de construcție subterană și nu-mi doresc să repet experiența: un loc rece, la propriu și la figurat, întunecos și cu o vibrație atât de negativă, încât îți dorești să ieși de acolo cât mai curând. În timp ce mă plimbam pe culoarele bunkerului, m-am gândit la faptul că într-un astfel de loc oribil și-a petrecut Hitler ultimele zile. Târându-se pe sub pământ, ca un șobolan înnebunit de frică. O pedeapsă infimă pentru un criminal atât de odios, da. Dar, totuși, o moarte aproape demnă de o viață atât de mizerabilă.
Dacă ajungeți la Obersalzberg, vizitați neapărat centrul de documentare. Și, dacă tot sunteți aproape, mai conduceți o oră și treceți granița în Austria! Merită să vă încheiați periplul la Salzburg, o bijuterie de oraș, unde o să vă doriți să vă întoarceți chiar dinainte de a pleca.
Mulțumiri lui Michael Prade pentru sprijinul acordat în realizarea acestui material.
Semnat de Corina Stoica