joi , 1 octombrie 2020

Patricia Kaas la Bucureşti: spectacol plin de emoţie şi senzualitate

Patricia1

Duminică seara, pe 23 iunie, mii de români s-au adunatîn Sala Palatului din Capitală, pentru a o vedea pe artista care a fost desemnată ani de-a rândul „cea mai bună cântăreaţă din Franţa”. A fost o seară absolut memorabilă pentru iubitorii de muzică bună, Patricia Kaas oferind publicului o prestație demnă de statutul pe care și l-a câștigat pe scena mondială.

Prin concertul ei, artista și-a dorit să-i aducă un omagiu lui Edith Piaf și să comemoreze, astfel, o jumătate de veac de când aceasta s-a stins din viață. Spectacolul a început cu o proiecție video dedicată „vrăbiuței”, de altfel, întreg spectacolul fiind un melanj cuceritor de muzică, momente teatrale și proiecții multimedia. Patricia și-a făcut apariția pe scenă într-o ținută elegantă, la care a asortat o pereche de pantofi cu toc. La aceștia din urmă a renunțat însă curând, după ce a interpretat primele trei melodii, preferând apoi să rămână desculță în fața publicului. Nici rochia sa nu a rămas aceeași, Patricia schimbând mai multe ținute de-a lungul celor două ore în care și-a antrenat publicul prin piesele romantice ale lui Edith Piaf, reinterpretate în manieră proprie, originală.

Alain Delon, oaspete virtual pe scena Sălii Palatului

Unul dintre cele mai emoționante momente din cadrul concertului a fost cel în care, pe durata melodiei „Milord”, ecranul din spatele cântăreței a făcut loc unei scene de teatru interpretate de Patricia Kaas și de actorul Alain Delon. Starul francez, care a cunoscut-o bine pe Edith Piaf, a intrat în pielea „personajului” Milord cu expresivitate și imens talent, punând în valoare acest act artistic de o frumusețe răvășitoare.

Un alt moment impresionant a fost cel în care, la melodia „La Belle Histoire D’Amour”, Patricia a apărut pe scenă purtând o pereche de mănuși de box, sugerând forță și fragilitate totodată. De altfel, artista a declarat, într-un interviu acordat emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3, că atunci când se află pe scenă se simte puternică, însă își dorește, în același timp, să se simtă protejată.

 „Kaas chante Piaf”, nu doar un simplu concert

Senzuala şi plină de sensibilitate, Patricia s-a lăsat purtată de muzică împreună cu dansatorul său, un tânăr talentat, care a reușit să transpună vizual mesajele cântecelor. În timpul concertului, pe ecran au rulat mereu imagini cu Edith Piaf, iar publicul a vibrat la fiecare melodie, aplaudând-o îndelung pe artistă, mulţi dintre ei dăruindu-i flori şi cadouri. Patricia le-a adresat cuvinte de apreciere şi mulţumire, a făcut glume și a spus „mulţumesc” chiar în limba romană.

Despre „Kaas chante Piaf”, Patricia Kaas a declarat că nu reprezintă un simplu concert, ci un spectacol. Şi aşa a şi fost: un spectacol în adevăratul sens al cuvântului. Un spectacol plin de emoţie şi senzualitate, ce face parte din al nouălea turneu al artistei şi care i-a purtat pe cei din public în atmosfera extraordinară a deceniilor trecute. Un spectacol în care artista a arătat şi a cântat impecabil. Unii fani s-au declarat atât de fericiţi şi emoţionaţi după spectacol încât au recunoscut că au şi plâns, aducându-şi aminte de tinereţe. „Superb spectacolul! Are o voce formidabilă. Am şi plâns… La Vie En Rose o cântam când eram studentă”, a declarat emoţionată o doamnă. Alţii au conchis că Patricia are vocea lui Edith Piaf, ba chiar mai mult de atât, unii fiind convinşi că de data aceasta discipolul şi-a depăşit maestrul, afirmând că Patricia Kaas a fost deasupra artistei căreia îi era dedicat show-ul.

Spre final, cântăreața şi-a prezentat echipa alături de care a strălucit pe tot parcursul show-ului: trei muzicieni şi un dansator. Miile de fani prezenţi au aplaudat-o şi au chemat-o înapoi pe scenă, Patricia oferindu-le probabil melodia cea mai așteptată a serii, „Je Ne Regrette Rien”, care a ridicat sala în picioare, în aplauze care nu s-au oprit până ce Patricia a dispărut în culise.

Playlist concert Patricia Kaas – Bucureşti, iunie 2013:

  1. GENERIQUE
  2. MON DIEU
  3. PARIS
  4. MON MANEGE A MOI
  5. C’EST UN GARS
  6. LA FOULE
  7. EMPORTE MOI
  8. MILORD
  9. LEs AMANTS D’UN JOUR
  10. L’ETRANGERS
  11. LEs BLOUSES BLANCHES
  12. MON VIEUX LUCIEN
  13. SOUS LE CIEL DE PARIs
  14. AVEC CE SOLEIL
  15. PADAM
  16. JE T’AIS DANS LE PEAU
  17. LA VIE EN ROSE
  18. JE N’EN CONNAIS PAS LA FAN
  19. LA BELLE HISTOIRE D’AMOUR
  20. T’ES BEAU TU SAIS
  21. HYMNE A L’AMOUR
  22. NON, JE NE REGRETTE RIEN

Concertul „PATRICIA KAAS – Kaas Chante Piaf” a avut loc pe 23 iunie 2013 la Sala Palatului din Bucureşti şi a fost un eveniment organizat de Project Events.

Patricia Kaas la București

FOTO: Alin Crăciun

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus