joi , 30 noiembrie 2023

Piele de vis, pe timp de vară: trucuri marca Lili Psarudakis

ReteteVara

Vara e în toi şi sunt convinsă că vrei ca pielea ta să fie moale şi mătăsoasă. Îţi propun astăzi câteva reţete care vor face bikinii fericiţi să stea aşezaţi pe o asemenea piele. Aşadar, la treabă, fetelor!

Strategii contra celulitei

Poţi revedea un articol mai amplu despre cum poţi folosi cafeaua în avantajul tău, în luptă crâncenă cu nesuferita celulită. În caz că n-ai apucat să-l citeşti, iată-l aici.

Ca alternativă, iată încă o strategie:

–         Două căni de cafea măcinată

–         O jumătate de cană de zahăr brun sau sare de mare grunjoasă

–         Ulei de măsline cât să transforme amestecul într-o pastă

Aşează-te sub un duș cald, pentru cinci minute. Asta ca să se deschidă porii, şi să facem astfel loc „calului troian”. Amestecul de mai sus se aplică pe tot corpul, de la gât până la degetele de la picioare. Masează bine, preţ de vreo 15-20 de minute, şi insistă pe zonele afectate de celulită, pe coate, genunchi şi călcâie.

Loțiune de corp pentru o piele de vis

–         două linguri de ulei de cocos

–         patru linguri de ulei de migdale dulci

–         o jumătate de cană de unt de cacao

–         două linguri de ceară de albine

Pe baie de aburi, adăugă mai întâi ceara de albine. Când aceasta s-a topit cam de jumătate, adăugă untul de cocos. Când şi acesta s-a topit, adăugă uleiul de cocos şi uleiul de migdale dulci. Transferă amestecul într-un borcan termorezistent. După ce s-a răcit, ai o loţiune de corp numai bună de folosit.

Tonic de calmare a iritațiilor după ras

(asta dacă obişnuieşti să te razi, pe ici pe colo, prin părţile parincipale)

–         două-trei picături de ulei de tea tree

–         o lingură de ulei de măsline

Amestecă cele două uleiuri şi masează zonele iritate. Et, voila! Atât de  uşor este!

Unde o puteți găsi pe Lili Psarudakis

Lili Psarudakis este cosmetolog și estetician cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, fiind speciaizată atât în terapii faciale, cât și corporale. A absolvit școala de beauty Ergastiri din Salonik, unde a și deținut propriul său salon de frumusețe, Lili Cosmetic Institute. De asemenea, a urmat numeroase seminarii de specializare, susținute de mari companii din domeniul frumuseții, cum ar fi Bruno Vassari, Estée Lauder, La Prairie, Shiseido și Sothys. În prezent, activează la un salon bucureștean, iar dacă doriți să o contactați, o puteți face la numărul de telefon 0728.424.081, la adresa de email lilianapsa07@gmail.com sau pe Facebook.

Foto: dailymakeover.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *