joi , 1 octombrie 2020

„Poteci de lumină. Douăzeci şi una de trepte spre Rai”. Despre România, Maică Sfântă

carte1

Iată că, după ce cu ani în urmă, Părintele Protopop Gheorghe Colţea vorbea ca şi gazdă la un curajos eveniment artistic petrecut la Râşnov, despre Salonul Internaţional de Artă Sacră, a sosit timpul să vorbesc şi eu de el. De fapt, nu despre personalitatea Părintelui o să scriu, chiar dacă merită din plin acest lucru, ci despre cartea domniei sale apărută recent la Editura Andreiană din Sibiu: Poteci de lumină. Douăzeci şi una de trepte spre Rai.

Ştiu bine că Dumnezeu lucrează prin oameni şi nu mă miră deloc faptul că bunătatea şi înţelegerea pe care am simţit-o la Părintele Gheorghe Colţea, cu ani în urmă, devin acum carte de învăţătură prin iubire şi înţelepciune.

Cartea are, o spun dintr-un început, calitatea rară de a putea fi citită din scoarţă în scoarţă, şi la final regreţi că s-a încheiat. Problematica ce se desprinde uşor din titlu este departe de a fi fost epuizată de teologii de prestigiu ai ortodoxiei. Şi era firesc, pentru că LUCRAREA în care suntem adunaţi cu toţii este continuă şi în desfăşurare permanentă.

Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu, dar şi iubirea necondiţionată de El. Aceste adevăruri reies din carte şi chiar din viaţa şi destinul Părintelui Colţea. Autorul are o relaţie cu Dumnezeu ancestrală, după cum mărturiseşte chiar el la începutul scrierii.

Pare o afirmaţie gratuită, dar descoperi acest adevăr tulburător citind cu atenţie lucrarea Părintelui. Remarcabilă mi se pare şi unitate stilistică a mărturisirilor. Iar dezvăluirea treptelor se face cu smerenie şi fără ostentaţia aroganţei „atoateştiutorului”. Mai mult decât atât, evocarea părinţilor săi este fascinantă. Ei bine, copilăria autorului a fost o prevestire a Raiului, chiar dacă

„am plâns că am fost sărac, am fost trist…”, dar mai ales pentru că „mi-am ascuns tâmpla în vesta sărăcăcioasă a mamei ale cărei mâini de ţărancă muncită aveau palme de catifea. L-am aşteptat pe tata să se întoarcă acasă, i-am alergat în întâmpinare şi i-am îmbrăţişat trupul care mirosea a fum de la stână. Am ţinut miei în braţe şi m-am jucat cu căţeii”; „M-am tăvălit în iarbă şi am dormit în cojoc, lângă tata. Am încercat să număr stelele cerului şi m-am frământat să aflu de ce apele izvorăsc în vârfuri de munţi şi nu la şes”; „Rugăciunea am deprins-o, la stână, văzându-l pe tata, dimineaţa, după ce mulgea oile, spălându-se în zer şi rostind rugăciunile cu voce scăzută şi acasă, la mama, în serile târzii când copiii cădeau ca eroii, lampa se făcea mică şi glasul ei ne mângâia urechile adormite cu cuvintele Născătoare de Dumnezeu…”.

Simt nevoia de a cita aceste pasaje de duioasă şi superbă literatură pentru că ŞTIU că sunt adevărate, pentru că ne aruncă pe potecile de taină ale copilăriei matriciale româneşti.

România a fost şi rămâne o ţară a potecilor

Când am văzut titlul acestei cărţi, m-am întrebat de ce poteci de lumină? Pentru că în Rai sunt poteci  prin locul cu verdeaţă… în nici un caz nu sunt trotuare şi nici autostrăzi… Poteci, pentru că doar pe potecă se poate să calci desculţ şi să te bucuri de călcătura piciorului, a înaintării… Pentru că poteca a fost drumul de taină pe care au călcat sfinţii noştri înaintaşi… România a fost şi rămâne, chiar dacă tehnica ne invadează cu totul, o ţară a potecilor, şi desigur că au rămas imprimate, arhetipal, urmele de sigiliu ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, ale lui Arsenie Boca şi a atâtor alţi sfinţi, desigur, mulţi neştiuţi.

Sfinţii de la noi nu au rămas inactivi, mărturie dă şi paginile acestor Gânduri Rostite, în care miracolul nu este nicidecum întâmplător… Doar pe potecă avem măsura de lumină a paşilor LUI, doar pe potecă durerea petrecerii vieţii se poate transforma, la fiecare pas, în imn de slavă închinat Tatălui Nostru.

Prin cele Douăzeci şi una de trepte spre Rai descoperim nu numai cele şapte taine ale înţelepciunii, dar şi faptul minunat că am avut norocul şi ne-am născut chiar pe un picior de RAI… Ţara ortodoxiei noastre este blajină şi bună ca o Sfântă Maică.

Sunt convins că la ceas de taină şi candelă aprinsă, cartea Părintelui Gheorghe Colţea va trezi în inima curată a oricărui păcătos de cititor smerenia cuminecării cu înţelepciunea şi iubirea de Hristos.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus