joi , 30 noiembrie 2023

Povestea lui John Jacob Astor IV, cel mai bogat om de pe Titanic

John Jacob Astor IV

În fotografia de mai sus, realizată în 1885, este John Jacob Astor IV. Probabil că numele nu va spune nimic, dar aflaţi că el este cel care a construit hotelul Astoria din New York, supranumit pe atunci cel mai luxos hotel din lume. Însă nu doar asta îl transformă într-un personaj interesant pe Astor IV, ci mai degrabă faptul că a fost unul dintre pasagerii care s-au îmbarcat, în aprilie 1912, pe vasul Titanic.

La scurt timp după lansarea hotelului Astoria, John Jacob Astor IV a hotărât să-şi unească afacerea cu cea a vărului său, William Waldorf Astor, proprietarul hotelului Waldorf, iar complexul din New York a primit denumirea, cunoscută azi de toată lumea, de Waldorf-Astoria. Astor a făcut avere din imobiliare. Descendenții săi l-au descris ca pe un om de afaceri cu talent nativ, care știa mereu unde să-și investească banii pentru a spori averea și bunul renume al familiei sale. În aprilie 1912, când s-a îmbarcat pe Titanic alături de proaspăta lui soție însărcinată, era cel mai bogat pasager de la bord, cu o avere de 87 de milioane de dolari, și se crede că era, de fapt, cel mai bogat om din lume, oricât de puțin i-a folosit asta în final.

Dar cum a ajuns Astor IV pe Titanic? Cu trei ani în urmă, în noiembrie 1909, divorțase de prima lui soție, Ava Lowle Willing, cu care avea doi copii. Nu doar despărțirea în sine a produs un scandal în societatea newyorkeză din acele vremuri, ci și faptul că, nu după multă vreme, Astor a anunțat că se recăsătorește. La 47 de ani, omul de afaceri a luat-o de soție pe Madeleine Talmage Force, o tânără de 19 ani cu preocupări mondene, al cărei frate avea de asemenea afaceri imobiliare. John și Madeleine s-au căsătorit în 1911, la proprietatea familiei ei din Newport, Rhode Island, în sala de baluri a unui conac spațios.

astor1John Jacob Astor IV și soția sa, Madeleine

Cei doi au plecat apoi într-o lună de miere prelungită, departe de bârfele care se iscaseră pe seama lor, mai ales pe tema diferenței de vârstă considerabile dintre ei. Au călătorit prin Europa și în Egipt, iar în 1912, Madeleine a rămas însărcinată. Era gravidă în cinci luni când au hotărât să se întoarcă în America, iar o croazieră lungă pe Titanic, vasul despre care toată lumea vorbea, celebru și de nescufundat, nu era ceva de ratat pentru un om cu statutul lui Astor.

S-au îmbarcat din Cherbourg (Franţa), alături de valet, servitoare şi asistentă medicală, cu destinaţia New York, pe care doar unii dintre ei aveau s-o ajungă. Alături de ei se afla şi căţeluşa lor, Kitty, care îi însoţise în toate călătoriile.

După impactul Titanicului cu icebergul, în seara zilei de 14 aprilie 1912, Astor s-a asigurat că soţia sa însărcinată se simte bine, le-a procurat de urgenţă – ei, servitoarei şi asistentei – veste de salvare şi s-a interesat de locuri într-o barcă de salvare, solicitând să urce şi el, întrucât soţia să se afla „într-o stare delicată”. Când i s-a spus că locurile sunt puţine, iar femeile şi copiii au prioritate, Astor s-a dat înapoi, luându-şi rămas bun de la Madeleine. Se spune că ultima oară a fost văzut cu o jumătate de oră înainte de scufundarea vasului, fumând o ţigară, afară, alături de scriitorul Jaques Futrelle.

Madeleine, servitoarea şi asistenta ei au supravieţuit dezastrului, fiind salvate, ca și restul supraviețuitorilor, de vasul RMS Carpathia ce primise semnalul de urgență imediat după accident.

Trupul valetului nu a fost niciodată găsit.

Căţeluşa Kitty a fost luată de ape.

Iar din cei 1517 morţi în urma scufundării Titanicului, doar 333 de trupuri au fost găsite, printre care şi al lui Astor, recuperat pe 22 aprilie 1912 şi identificat după iniţialele brodate pe gulerul hainei. Printre obiectele găsite asupra lui s-a aflat și un ceas de buzunar din aur, pe care fiul lui din prima căsătorie, Vincent, l-a revendicat şi l-a purtat pentru tot restul vieţii.

Titanic PresaPrima pagină din New York Herald, ediția din 15 aprilie 1912, anunțând tragedia. Fotografia lui Astor și a soției sale, în stânga.

Madeleine AstorMadeleine Astor

Patru luni mai târziu, Madeleine a născut un băiat care a primit numele tatălui său, John Jacob. Văduva lui Astor IV n-a avut noroc în dragoste: a divorțat de două ori şi nici viaţă lungă n-a avut, căci a murit la 46 de ani, în Palm Beach, Florida, din cauza unei boli de inimă.

Trupul lui John Jacob Astor IV se odihnește azi la Trinity Church Cemetery din Manhattan, New York. Madeleine a fost înmormântată în același loc.

Fotografii: wikimedia.org

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *