luni , 15 iulie 2019

Raluca Pop: „Ştii câte fete visează să devină însoţitoare de bord? Eu sunt fericită că am reuşit!”

2

Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?

Amuzant este că nu pot descrie o zi obişnuită, nici o zi fiind asemănătoare alteia. Ieri, de exemplu, am fost în stand-by la aeroport de la 9 dimineața la ora 14.00. Locuiesc foarte aproape de aeroport şi am ajuns repede acasă, am reuşit să „fur” şi două ore de somn după-amiaza, să petrec timp cu câinele meu, să fac curat în casă, şi seara am ieşit la cină în oraş. Astăzi zbor la Amsterdam de la ora 14.05. Nu dorm până târziu dimineaţa, aşa că înainte de cursă am avut timp să pregătesc un mic-dejun copios şi să îţi răspund la întrebări, apoi cu o oră înainte să plec de acasă încep să mă pregătesc de plecare, şi la ora 13.05 m-am prezentat la aeroport pentru cursă. Mă voi întoarce la 20.45 şi voi merge să vizitez nişte prieteni care locuiesc în apropierea mea. Iar mâine este „duminica” mea, chiar dacă este joi, pentru că e ziua mea liberă. Mai mult ca sigur mă voi ocupa de grădinărit, am o mică grădină acasă şi îi dedic foarte mult timp. În funcţie de orarul de zbor încerc să îmi organizez viaţa personală, dar cea mai mare importanță o acord odihnei, apoi în timpul rămas încerc să fac lucruri care mă relaxează şi îmi dau energia necesară următoarelor curse.

Îţi aminteşti de vreo cursă în mod special? Este vreuna care ţi-a rămas în minte printr-o întâmplare mai deosebită?

Pentru mine fiecare cursă este deosebită, pentru că întâlnesc alţi oameni şi alte situaţii, şi când crezi că ai văzut ceva ce nu ai să mai vezi vreodată, te întâlneşti cu o altă situaţie ce o depăşeşte pe cea dinaintea ei. Îmi rămân în minte replici de ale pasagerilor, întrebări, afirmaţii, unele haioase, altele de-a dreptul ciudate. Întâlneşti persoane publice în avion, îţi dai seama că şi ei sunt oameni şi îi admiri mai mult sau îi admiri mai puţin după ce i-ai întâlnit.
Nu pot uita o cursă la care un pasager evreu a scos un obiect de rugăciune care semăna cu o bombă de-a dreptul, şi a început să şi-o înfăşoare pe el, închizând ochii şi bolborosind rugăciunea lui de dimineaţă. Atât eu, cât şi pasagerii din jur ne-am speriat puţin, nu mai văzuserăm niciodată acel obiect, nu eram pregătită pentru o astfel de situaţie şi nu ştiam dacă să-i întrerup bolboroseala sau nu. Până la urmă, mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat dacă e totul OK, mi-a spus că se roagă şi că îmi explică după ce termină. A fost foarte amabil, mi-a dat detalii despre acel obiect de rugăciune, care se cheamă tefillin, şi m-am documentat mai mult când am ajuns acasă.
Apoi, întâlnim tot felul de situaţii; de exemplu, o pasageră mi-a spus că nu vrea să plece cu autobuzul de pasageri (la debarcare), deoarece şi-a chemat taxiul. Un altul, la o cursă de noapte,  mi-a spus că ne urmăreşte o lumină de când am decolat de la Bucureşti, şi era vorba despre lumina de pe aripă. Un domn m-a întrebat de ce stăm de o jumătate de oră în același loc, deși noi zburam cu mai bine de 800 de kilometri pe oră. Şi pot povesti întâmplări de acest gen fără să mă opresc mult timp! E fascinant să întâlneşti atâţia oameni, atât de diferiţi!

Dar, altfel, cât de dificili pot fi pasagerii? Sau nu sunt dificili?

Oamenii sunt dificili prin natura lor, pretenţiile fiecăruia sunt mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puţin îndreptăţite, mai mult sau mai puţin absurde. Eu am o regulă personală după care mă ghidez în relaţia mea cu pasagerii: încerc să-i tratez pe fiecare în parte aşa cum mi-ar plăcea mie să fiu tratată dacă aş fi în locul lor. Încerc să le anticipez dorinţele şi nevoile şi să fiu receptivă pe durata călătoriei lor. Eu fiind o fire pretenţioasă, nu îmi e greu să le ofer cel mai bun tratament, dacă privesc lucrurile din acest punct de vedere. Să îţi dau un exemplu: dacă o pasageră călătoreşte cu un mic animal de companie, nu aştept să îmi ceară ceva. Îi spun de la îmbarcare că îi pot oferi apă pentru căţel sau pisică şi că poate să ne cheme dacă are nevoie de ceva. La fel dacă cineva urcă în avion cu un buchet de flori, nu am să las florile să moară în trei ore de zbor fără apă, îi ofer posibilitatea să le ţină într-un pahar cu apă, sau se găseşte mereu o soluţie în funcţie de problema sau cerinţa fiecăruia. Bineînţeles că sunt şi pasageri cu pretenţii exagerate, de exemplu cei are pleacă în vacanţă cu o cursă charter (organizată de o agenţie de turism) şi au bilet all inclusive. Mulţi dintre ei cred că all inclusive-ul ăsta începe de pe scara avionului, şi nu de la hotel. Şi nu vor mâncarea pe care le-o asigură agenţia de turism, ci vor cu totul altceva sau cine ştie ce îşi imaginează ei că înseamnă all inclusive…

Dar nimic nu m-a făcut să îmi pierd firea, le explic, încerc să-i ajut, şi totul se rezolvă cu un zâmbet larg şi frumos! Faptul că le fac călătoria mai plăcută înseamnă că îmi uşurez eu mie munca în acea zi. Am învăţat că orice se rezolvă cu zâmbetul pe buze!

Cât de importantă e frumuseţea în această meserie?

Bineînţeles că aspectul fizic este o parte importantă, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să avem măsurile unui topmodel. Şi nici nu este cea mai importantă calitate a unui însoţitor de bord. Înainte de toate trebuie să trecem nişte teste de cunoștințe, să fim apţi medical pentru zbor, şi în acest sens se dau nişte examene. Contează mult și să fim persoane plăcute, pentru că o atitudine pozitivă, o vorbă bună, un ton plăcut, un zâmbet frumos fac uneori mai mult decât aspectul fizic.

Care crezi că este aspectul cel mai greşit perceput de oameni, în general, în ce priveşte această meserie?

Oamenii care nu ştiu nimic despre aviaţie cred că meseria aceasta înseamnă plimbări lungi şi parada modei pe culoarul avionului, plus muncă de ospătărie. Total greşit! Meseria aceasta este absolut fascinată şi de-a dreptul frumoasă, dar aşa cum am spus, implică responsabilităţi şi sacrificii, implică lipsa unui program organizat, examene anuale şi gestionarea unor situaţii cu care cei care au program de opt ore la birou nu se întâlnesc! Gândeşte-te că una dintre colegele mele poate salva viaţa unui pasager, chiar eu am avut nenumărate cazuri medicale la bord şi nu doresc nimănui aşa ceva, dar abia după ce treci prin ceva de genul acesta înţelegi importanţa noastră la bord.

Îmi imaginez că ai văzut o mulţime de locuri din lume… Care ţi-a fost cel mai drag?

Am o relaţie specială cu Costiera Amalfitană! Cred cu tărie că este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ! Londra m-a surprins plăcut, am găsit un vibe pozitiv, şi cel mai mult m-a impresionat Israelul! Am găsit acolo cei mai ospitalieri oameni posibili, în total contrast cu ceea ce îmi imaginam înainte să ajung să vizitez. Am văzut câteva state din America şi pot să spun că e o altă lume acolo, altă civilizaţie, altă gândire, altceva cu totul, şi cred că oricând aş putea locui în Florida sau California! Încă visez să vizitez New York-ul, Moscova şi Montreal, apoi voi putea să aleg un loc preferat. Dar eu, fiind gurmandă, sunt influenţată şi de mâncarea pe care o găsesc în locurile pe care le vizitez. Sunt pasionată de gătit, aşa că aleg locuri unde pot experimenta noi arome şi de unde mă pot întoarce acasă cu noi reţete! Prima dată când am fost în Dubai, m-am întors cu o valiză plină de condimente și arome specifice bucătăriei lor, pe care eu nu le puteam găsi la București!

Te-ai gândit vreodată serios să rămâi într-unul din locurile unde ai zburat?

Să spunem că dacă cineva mi-ar spune să îmi fac bagajele şi să aleg un loc din lumea asta unde aş vrea să trăiesc, cred că aş alege fără să clipesc Italia. Nu ştiu dacă farmecul mediteranean al Costierei Amalfitane sau aspectul rustic al Toscanei, dar cu siguranţă ar fi unul dintre aceste două locuri.

Și, totuși, de ce te întorci mereu acasă?

Cred că ultima întrebare mă aşteptam să fie şi cea mai grea. În schimb, e cea mai uşoară! E simplu, pentru că e acasă! Pentru că o familie, nişte prieteni, un iubit mă aşteaptă acasă. Şi pentru că am de curând un câine fără de care nu înţeleg cum am putut să trăiesc până acum! Bucuria lui când mă întorc acasă, merită orice călătorie de întors, oricât de lungă ar fi ea şi oricât de bine m-am regăsit în locul de unde mă întorc acasă!

Raluca Pop

Pe Raluca o puteți găsi și pe blogul său personal, Ra3Pop’s blog.

Fotografii: arhiva personală

Semnat de

4 comentarii

  1. Foarte interesant. Cu atat mai mult cu cat este si adevarat.
    Oricum, sa treci de la soare la ploaie marunta, de la Cipru la Belgia, de la Amsterdam la Madrid…este de neegalat.
    Pentru toate celelalte exista MASTERCAD…ca sa parafrazam.

  2. Am recitit si cred ca nu am comentat pe masura continutului. Chiar daca intentia era sa subliniez ca zborul si tot ceea ce e legat de el -implicit Raluca si profesia/pasiunea/viata ei – sunt ceva unic si nepretuit. Chiar daca intentia era sa subliniez ca pentru micile pasiuni sau nevoi zilnice exista timp si resurse, insa pentru ceva asa de maret cum este lumea lui Icar nu e alta limita decat cerul.
    Si nu mica mi-a fost placerea de a descoperi sensibilitatea si poezia din spatele (a se citi sufletul) personajului, de a fi uimit in sensul cel mai frumos al cuvantului de bogatia si complexitatea trairilor unei femei aparent firava pe care de multe ori o judecam gresit atunci cand apasam cu putere pe butonul de deasupra scaunului din avion si, pe un ton superior cerem: „Papusa, vreau o cafea!”…. iar undeva adanc pierdute in superioritatea noastra de pasageri uitam de „te rog” si de „multumesc”, convinsi ca in pretul biletului am platit si omul. Felicitari si sper ca intr-unul dintre zborurile mele sa o intalnesc pe Raluca si sa o rog sa imi povesteasca despre calatoriile ei.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus