Regizorul sud-coreean Park Chul-soo, cunoscut pentru filmele sale cu conţinut sexual explicit, a murit marți, în urma unui accident rutier, la vârsta de 64 de ani.
Park Chul-soo traversa o stradă din orașul Yongin când a fost lovit în plin de o mașină condusă de un bărbat aflat sub influența alcoolului, a anunțat poliția sud-coreeană, citată de hollywoodreporter.com.
Odată cu lansarea melodramei „Captain of the Alley” (1978), Park Chul-soo a devenit unul dintre cei mai prolifici cineaşti din cinematografia sud-coreeană în anii ’80 şi ’90. Filmele sale, precum comedia funerară „Farewell My Darling”, din 1996, au fost foarte apreciate de criticii de film şi în circuitul festivalurilor de profil.