miercuri , 29 noiembrie 2023

Rozaceea și cuperoza: sfaturi și tratamente pentru un ten mai curat

face

Rozaceea este o condiţie a pielii care evoluează în timp şi pentru care nu există un tratament care să o facă să dispară definitiv. Statisticile arată că 40% din femeile din România  au cuperoză. Unele doamne nici nu ştiu că suferă de această afecțiune a pielii şi atribuie iritarea şi înroşirea unui ten uscat sau ultrasensibil. Doar un specialist îţi poate confirma dacă tenul tău prezintă caracteristicile unui ten cuperotic. 

În primele stadii apar înroşiri sau iritări temporare ale tenului, însă acestea dispar odată ce factorii favorizanţi au fost îndepărtaţi. Ulterior, deşi poate părea că rozaceea a dispărut, această condiţie progresează, până la nivelul doi, cunoscut sub numele de cuperoză. În  stadiile sale incipiente, cuperoza este o condiţie ciclică, apare, apoi dispare şi apare din nou. În stadiile 3 şi 4 –  stadii avansate – tenul se îngroaşă, de cele mai multe ori înroşirea pielii devine permanentă, se observă capilarele sparte la suprafaţa dermei şi poate fi însoţită şi de acnee, aşa numita acnee rozacee. Această condiţie a tenului este netratabilă, însă cu siguranţă, evoluţia sa poate fi încetinită şi ţinută sub control cu ajutorul preparatelor naturale.

Roşeaţa cuperotica poate fi agravată de spălatul feței cu apă de la robinet. Alţi factori declanşatori sunt alcoolul, tutunul, poluarea, alimentele picante sau foarte fierbinţi, stresul emoţional, căldura excesivă (expunerea la soare), dar şi frigul, precum şi trecerea bruscă de la rece la cald sau invers. De asemenea, sunt anumite afecţiuni şi stări care pot „invita” cuperoza să apară: menopauza, tulburările endocrine, diferite afecţiuni gastrointestinale (probleme cu stomacul, sindromul colonului iritabil), unele infecţii, dar şi viaţă sedentară.

Cuperoza nu este contagioasă.

În cazul tenului cuperotic, alege numai produse cosmetice naturale, care nu conţin chimicale şi parfumuri. Sunt recomandate cremele din plante cum ar fi hamamelis, sulfina sau castane de India.

Reţete pentru combaterea cuperozei

Banane, miere şi flori de tei.  Zdrobește o bucată de banana coaptă, amestec-o cu o linguriţă de ulei de măsline presat la rece şi cu o jumătate de linguriţă de miere raw. Aplică crema obţinută pe zonele atinse de cuperoză şi lasă să acţioneze un sfert de oră. Curăţă cu apă filtrată, la temperatura camerei. Poţi aplica, cu rol de toner, apă de imortele sau infuzie de ceai verde, sau ceai de muşeţel. Dimineaţa şi seara, tamponează-ţi obrazul cu infuzie de tei.

Comprese cu muşeţel. Ia trei-patru linguri pline cu vârf de flori de muşeţel (dacă sunt proaspete – cinci sau șase), opăreşte-le cu un litru de apă clocotită şi lasă-le să se infuzeze 10 minute, într-un vas cu capac. Înmoaie dischete demachiante şi aplică-le pe zonele afectate ale feţei. Lasă să acţioneze 15 minute. Procedeul trebuie repetat de două-trei ori pe zi.

Mască de turmeric pentru tenul cuperotic şi cearcăne. Amestecă o linguriţă de turmeric cu o linguriţă de miere raw. Adăugă, apoi, puţin lapte degresat, până când se formează o pastă. Aplică aceasta pastă pe tot tenul, inclusiv pe cearcăne. Ţine pe faţă 10 minute, după care o poţi curăţa cu ceai răcit de muşeţel sau ceai verde. Poţi apoi aplica apă de imortele sau apă de neroli.

Uleiul de jojoba, cu proprietăţi antibiotice, nu are reacţii alergice sau reacţii adverse pentru că imită foarte bine sebumul. Este un excelent adjuvant în tratarea cuperozei. Este un foarte bun demachiant pentru tenul cuperotic, mai ales folosit în combinaţie cu vitamina E.

Mască de bicarbonat de sodiu. Amestecă o linguriţă de bicarbonat de sodiu cu apă filtrată, până obţii o pastă. Aplică această pastă pe tenul curat (aş recomanda demachierea cu ulei de jojoba). Păstrează pe față timp de 20 de minute, curăţă cu apă filtrată la temperatura camerei. Aplică, apoi, cu o dischetă demachiantă, apă de neroli, apă de imortele sau o infuzie de busuioc. Această mască o poţi aplica de două ori pe săptămână.

Uleiul de cocos virgin este o minune pentru tenul cuperotic. După aplicarea măştilor şi a tonicului, poţi aplica ulei de cocos direct pe ten. Acest ulei poate fi utilizat în loc de cremă. Surplusul îl poţi şterge după 10 minute cu un şerveţel. Sau poţi să îţi faci o cremă simplă, în care amesteci o lingură de ulei de cocos virgin cu două capsule de vitamina E, două linguri de unt de cacao bio, patru picături de ulei esențial de tămâie, patru picături de ulei esențial de seminţe de morcov. Pe baie de aburi, topeşte uleiul de cocos şi cel de cacao. De îndată ce s-a topit, îndepărtează de pe baia de aburi şi adăugă celelalte ingrediente. Toarnă, apoi, într-un recipient de cremă închis la culoare sau mat şi lasă în frigider să se întărească. Ţine această cremă la frigider şi foloseşte-o în fiecare zi, dimineaţa şi seara, după demachiere.

„Da” și „Nu” pentru persoanele cu ten cuperotic

Tratamentele naturiste pentru cuperoză ajută la îndepărtarea aspectului iritant şi congestionat, însă te rog să reţii că această afecțiune a pielii este o condiţie ciclică, iar după o vreme apare din nou. În consecinţă, îţi recomand să fii atentă cu tenul tău, să nu foloseşti cosmetice din comerţ (întrucât majoritatea lor, aproape indiferent că sunt de la o marcă de renume sau nu, conţin o mulţime de produşi sintetici şi parfumuri, care, în loc să contribuie la reducerea inflamaţiei, o vor accentua).

Cu niciun chip nu folosi tonice sau demachiante care conţin alcool. Ai grijă atunci când aplici spray fixativ pe păr, să nu ajungă din greşeală pe faţă. NU te spala cu săpunuri de nici un fel, oricât de blânde ar fi, şi îţi recomand să eviţi total ca apa de la robinet să ajungă pe faţa ta. Mai mult, atunci când ajungi la cabinetul cosmetic pentru tratamentele lunare, nu accepta să ţi se aplice abur pe față. Altfel, tenul tău, deja iritat şi înroşit, va fi şi mai iritat după expunerea la abur. Există măşti dezincrustante, pe care saloanele le folosesc de obicei, exact pentru tenurile ultrasensibile, cuperotice sau cu rozacee, tocmai pentru că aburul înrăutăţeşte această condiţie a pielii.

Nu îţi sunt recomandate sauna și bronzarea, nici la soare nici la solar, nici cremele autobronzante.  Indiferent de anotimp, chiar dacă plouă sau ninge, şi cu atât mai mult în zilele însorite, îţi recomand să aplici, cu cinci minute înainte de ieşirea din casă, creme cu factor de protecţie UV de nivel 50. Dacă vrei să mergi la mare, îţi recomand să porţi neapărat ochelari de soare şi pălării cu boruri largi. Aşadar, recomand cosmetice bio, pe care ţi le poţi prepara chiar tu, acasă. Urmăreşte-mi pagina de Facebook, şi ai să găseşti acolo numeroase rețete de creme, măşti, loţiuni şi seruri pentru întreţinerea naturală a tenului tău.

Ți-a plăcut acest articol? Abonează-te LaRevista.ro!

Unde o puteți găsi pe Lili Psarudakis

Lili Psarudakis este cosmetolog și estetician cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, fiind speciaizată atât în terapii faciale, cât și corporale. A absolvit școala de beauty Ergastiri din Salonik, unde a și deținut propriul său salon de frumusețe, Lili Cosmetic Institute. De asemenea, a urmat numeroase seminarii de specializare, susținute de mari companii din domeniul frumuseții, cum ar fi Bruno Vassari, Estée Lauder, La Prairie, Shiseido și Sothys. În prezent, activează la un salon bucureștean, iar dacă doriți să o contactați, o puteți face la numărul de telefon 0728.424.081, la adresa de email lilianapsa07@gmail.com sau pe Facebook.

Citește și: 

Dr. Miruna Varvariuc-Chelemen: „Aș vrea ca toate femeile să fie la fel de frumoase ca mama mea”

Uleiul de cocos: de ce și cum îl folosim

Mierea și uleiul de cocos, tratament pentru dermatită

Semnat de

7 comentarii

  1. Multumesc de mult asteptam un asemenea articol despre cuperoza. Abia astept sa imi fac mastile acasa:)

  2. Gianina, Lili se bucura ca ti-a putut fi de folos!

  3. In perioada liceului aveam un ten normal, fara acnee sau alte probleme. Colegele mele ma invidiau. In perioada facultatii am capatat o dermatita urata de la niste produse cosmetice -posibil expirate. In urma tratamentului urmat, am scapat de dermatita insa tenul meu a inceput sa se ingrase. Am incercat mai multe produse de curatare, insa majoritatea nu faceau decat sa-mi ingrase mai mult tenul. La recomandarea mamei prietenei mele cele mai bune, am incercat produsele de la Thursday Plantation pe baza de ulei din arbore de ceai. Simt ca incep sa am din nou control asupra tenului meu. In prezent folosesc spuma de spalat pe fata cu ulei 100%pur din arbore de ceai(tea tree oil) care curata excelent fata. Pentru a-mi pregati mai bine tenul pentru hidratare, folosesc lotiunea tonica cu ulei 100% pur din arbore de ceai si hamamelis. Aplic apoi crema de fata cu vitamina E, ulei din arbore de ceai si ulei de macese. Tenul meu este hidratat, curat, si nu mai are aspect lucios. Sunt foarte incantata de aceste produse si va sfatuiesc sa le incercati.

  4. Uleiurile esentiale nu sunt iritante pentru ten?

  5. Eu am un ten ultrasensibil si va pot zici din experienta mea de ani de zile de cheltuit bani si incercat produse noi ca cele mai eficiente, care iti fac treaba si le laud mereu sunt cateva produse naturale de la Aubrey Organics pentru ten sensibil.

    Pentru mine sunt singurele produse care functioneaza, decat le-am descoperit le foloseste mereu. Le-am zis la cateva prietene de aceste produse naturale-organice si au au inceput toate sa le foloseasca.

  6. am folosit si eu aceste produse de la aubrey organics si sunt super, le recomand si eu

  7. In crema cu ulei de cocos descrisa mai sus, cu ce se poate inlocui uleiul esential de seminte de morcov? Cu ulei esential de lavanda, de ex?
    Neaparat cu un ulei esential? Ulei de crin sau avocado, galbenele, musetel sau argan? Dar sa isi pastreze totusi proprietatile de calmare pt un ten f sensibil cu cuperoza…
    Untul de cacao nu e comedogenic?
    Multumesc.

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *