miercuri , 23 octombrie 2019

Arhiva articole semnate de Anda Docea

Fragmentarium: „Singura poveste”, de Julian Barnes

julian barnes singura poveste

Care sunt poveștile despre care, privind în urmă, nu vei putea spune niciodată că au fost o pierdere de vreme? Am primit întrebarea asta recent și am răspuns rapid, fără timp de gândire, dintr-o răsuflare: cele care nu se termină niciodată. „Singura poveste” a lui Barnes este scrisă la vârsta la care poți privi în urmă fără mânie. Când toate ... Citeşte mai departe »

Fragmentarium: „Vara în care mama a avut ochii verzi”, de Tatiana Țîbuleac

foto Mama din cartea Tatianei Țîbuleac are vâsta pe care am împlinit-o eu în această vară. Vara ei este trăită pe zile, pe ore, pe momente. Este cea mai lungă. De fapt, vara din carte nu s-a mai terminat niciodată, iar eu m-am cufundat în ea, privind-o ca prin geamurile unui submarin de smarald, învățând să îmi pun dorințe când ... Citeşte mai departe »

Nimic ciudat nu s-a întâmplat

Foto: „Îmbrățișare pe malul Senei”, de Fred Van Schagen, 1954 Putea fi seara-târziu sau dimineața-devreme, tramvaiul mai circula încă, dar parcă mereu apare un tramvai gol când nu ar trebui să fie, unul vechi, un 8 sau un 25, nu știu exact, a trecut prin fața mea ducând o singură domnișoară, cu păr negru, lung și ondulat și pălărie pe ... Citeşte mai departe »

Anda Docea: opt mituri despre jurnaliști

foto De la „All the President’s Men” și „Broadcast News”, până la „Spotlight” și „Truth”, am văzut zeci, poate sute de filme și seriale cu subiectul din lumea presei. Constat că există niște mituri (sau chiar stereotipii) care nu încetează să mă amuze. Le înșir mai jos pe primele care-mi vin în minte: jurnaliștii apar șifonați, nedormiți, nerași, purtători de ... Citeşte mai departe »

Fragmentarium: „De ce fierbe copilul în mămăligă”, de Aglaja Veteranyi

foto Aglaja Veteranyi a trăit şi a privit viaţa ca un copil care zboară undeva sus, sub cupola circului, printre numere de magie, porumbei, iluzionişti, clovni (care nu sunt trişti, sunt doar clovni), femei tăiate în două în cutii misterioase. Apoi cortul se strânge şi viaţa continuă, prin vagoane de tren şi camere de hotel, unde vinetele coapte ale mamei ... Citeşte mai departe »

Fragmentarium: „Dulcele bar”, de J.R. Moehringer

foto Am început „Dulcele bar” cu nerăbdarea și anticiparea cu care te duci la o primă întâlnire. Apoi la următoarea, și la următoarea. Apoi n-am mai putut să mi-o scot din minte și am vrut să citesc tot mai mult din cele aproape 600 de pagini. Apoi am încercat să fac așa cum am auzit că se întâmplă, în viața ... Citeşte mai departe »

Corina Stoica: „Libertatea, în lumea asta care ne vrea sclavi, asta e extravaganța mea”

Mi-a fost greu să fac un interviu-portret cu Corina, pentru că aveam senzația că știu deja toate răspunsurile. Ne leagă nu doar plăcerea cu care savurăm o cafea povestită, petrecutul nopților în fața calculatorului și voluptatea trezitului târziu, ci și norocul de a avea o familie care să ne sprijine și dragostea pentru presă, așa cum era ea odată. Vă ... Citeşte mai departe »

Iubiri invizibile. Despre „Cei doi domni din Bruxelles”, de Eric-Emmanuel Schmitt

Foto: andylal.blogspot.com Prin cele cinci nuvele ale acestui volum, Eric-Emmanuel Schmitt ne plimbă dintr-o ţară într-alta, dintr-un ev într-altul, dintr-o lume într-alta. Oriunde ar trăi, în Belgia, Franţa, Austria sau Islanda, personajele sale ni se înfăţişează fie drept oameni obişnuiti puşi în situaţii excepţionale, la care nu prea ştiu cum să reacţioneze, fie drept oameni cu destine ieşite din comun, ... Citeşte mai departe »

„N-o să fie mereu așa”. Despre „Demonul amiezii”, de Andrew Solomon

Când sunt în dispoziţie bună, unii se iubesc pe ei înşişi, unii îi iubesc pe alţii, unii iubesc munca, iar unii îl iubesc pe Dumnezeu: oricare dintre aceste obiecte ale pasiunii poate furniza acel sens vital al scopului, care este opusul depresiei. Iubirea uită din când în când de noi, iar noi uităm de iubire. Aflând că am fost la ... Citeşte mai departe »

Navighează pana sus