LaRevista.ro Priveste lumea altfel
Prima dată am ascultat SIA prin 2009, mai precis, piesa „I’m In Here“, într-un context cred că deja familiar multora când vine vorba de persoana mea: mă uitam la un serial. „Gossip Girl”, era o scenă romantică, iar eu am plâns atunci şi din pricina dialogului cu o anumită încărcătură emoțională, şi din pricina muzicii… Am căutat apoi melodia pe net, am găsit solista de care nu mai auzisem în viaţa mea şi nu m-am lăsat până n-am dat click pe toate videoclipurile afişate în dreapta ecranului. Restul, vorba clişeului, e istorie.
Un star atipic
Are şapte albume la activ, iar cele mai recente, „1000 Forms of Fear“ și „This Is Acting“, au făcut-o celebră în întreaga lume odată cu promovarea intensă a bijuteriei muzicale numite „Chandelier“, o adevărată piatră de încercare pentru amatorii de coveruri şi pentru participanţii la concursurile de talente vocale. Au apărut chiar tutoriale despre cum poţi cânta această piesă fără „să-ţi rupi gâtul“, dar adevărul e că nimeni n-o cântă ca ea şi nu transmite acea emoţie unică, a celui ce şi-a aşezat cele mai vitrege trăiri într-un cântec. Depresia, dependența de alcool şi medicamente, încercarea de suicid, toate dramele prin care Sia a trecut până în 2010 au fost puse pe note chinuitor de înalte în piesa asta ce-a făcut ravagii prin toate topurile internaţionale.
Partea proastă, pentru o personalitate ciudată şi anxioasă precum a Siei, e că odată cu faima pieselor sale a crescut şi interesul publicului şi al presei de scandal pentru australianaca blondă, cu timbru vocal recognoscibil dintr-o mie. Astfel că, după cinci ani de absenţă de pe scenă, timp în care, paradoxal, nu a fost uitată, ci a ajuns s-o ştie orice colţ de lume, Sia a fost nevoită să-şi gândească o imagine care să-i protejeze intimitatea fără a dăuna proaspătului succes. Iar peruca ce-i acoperă chipul a fost, spun mulţi, o mişcare de geniu.
„Cine e în spatele perucii? Oare cum arată SIA, o fi urâtă, de trebuie să se ascundă aşa?” se întreabă cam tembel, dacă e să mă întrebaţi pe mine, cei care ar putea afla răspunsul printr-o simplă căutare pe Google sau pe You Tube, unde chipul luminos şi ochii albaştri ai cântăreţei pot fi admiraţi din toate unghiurile. De la stilul vestimentar grunge adoptat acum câţiva ani, Sia a trecut la acest glam misterios şi extravagant ce aminteşte de Lady Gaga, fără a avea, totuşi, prea multe puncte comune cu apariţiile extroverte ale divei americane. Sia doar vrea să se ascundă în spatele măştii sale, pentru a putea compune şi cânta nestingherită. „E oribil să fii celebru, să te recunoască toată lumea. Ţin mult la viaţa mea privată, vreau să pot ieşi pe stradă fără să mă urmărească paparazzi“, declară ea de câte ori o întreabă reporterii de ce nu mai vrea să-şi arate chipul. Nu-i pasă ce crede lumea, atât vreme cât nu face nimic greşit şi nu este acuzată că ar fi o persoană rea. Nici comparaţiile cu alţi artişti n-o impresionează. „Eu nu vreau să vând vise, nu vreau să vând faimă, vreau doar să cânt şi să-mi şi pot vedea de viaţă în acelaşi timp.” A refuzat, de asemenea, să apară în clipuri promoţionale, şi chiar a ţinut să fie specificat în contractul cu casa ei de producţie că nu-şi va promova personal albumele. Mai mult, boala de care suferă – Basedow Graves, care afectează funcţionarea tiroidei – o face să fie când irascibilă, când foarte letargică, de aceea dinamismul ei pe scenă are de suferit. În cele mai multe show-uri live ale sale, Sia cântă undeva în umbră şi-şi lasă fantasticii dansatori, printre care şi copilul-minune al dansului contemporan, Maddie Ziegler, să se manifeste la vedere.
Şi totuşi, cine e SIA?
Sia Kate Isobelle Furler s-a născut pe 18 decembrie 1975 în Adelaide, undeva prin sudul Australiei. Talentul l-a moştenit de la tatăl ei, muzician, iar nume celebre precum Aretha Franklin, Stevie Wonder şi Sting au inspirat-o să treacă de la cântatul sub duş la cântatul în văzul lumii. Odată cu abilităţile vocale s-a făcut remarcat şi talentul ei de compozitoare, domeniu în care a debutat în propriul dormitor, înregistrând pe casete audio cântece renumite şi încercând apoi să mixeze părţi din ele ca să obţină melodii cu totul noi şi ciudate. „Nu ştiu de ce-mi venea să fac asta, eram chiar nebună, obsedată. Probabil mă simţeam foarte singură şi plictisită“, a mărturisit Sia într-un interviu cu sinceritatea şi candoarea ce o caracterizează.
De la faza asta şi până la piesa „Diamonds“, compusă pentru Rihanna în doar 20 de minute, paşii n-au fost nici puţini, nici uşori. Sia a fost dintotdeauna o combinaţie bizară de timiditate şi ambiţie. A povestit chiar ea, de exemplu, cum părinţii ei i-au oferit când era mică o sumă de bani pe care trebuia să aleagă cum o folosește: ori îşi repară un dinte spart, ori merge să studieze în Italia pentru un an. A ales studiul în Italia şi a preferat să lase dintele aşa cum era.
Ca solistă, prima dată a cântat într-o trupă australiană de jazz, „Crisp“, până în 1997, an în care trupa s-a destrămat şi Sia s-a mutat la Londra. Acolo a prins un loc în trupa de backing vocals a lui Jamiroquai, iar apoi, timp de trei ani, a fost membră a grupului Zero 7, alături de care a scos trei albume şi a mers în câteva turnee. Abia în 2000, Sia a semnat cu Sony Music şi şi-a lansat primul single, „Taken for Granted“, care a ajuns până pe locul 10 în topul din Marea Britanie. Al doilea album solo, „Healing Is Difficult“, scos pe piaţă în 2001, conţine piese jazz şi soul ce pun pe note o dramă majoră în viaţa artistei, una ce avea să-i influenţeze tot parcursul viitor, atât muzical, cât şi personal: moartea primului ei iubit.
Au urmat, pe rând, „Colour the Small One“(2004), „Some People Have Real Problems“ (2007) şi „We Are Born“ (2009), album ce i-a adus recunoaştere dincolo de cercurile oarecum restrânse în care se învârtise până atunci şi care este, din punctul meu de vedere, cel mai reuşit album al ei. Pe fiecare dintre albumele de început se găseşte câte o piesă-bombă, cum ar fi „Breathe Me“ sau „The Girl You Lost To Cocaine“, dar, de la ABBA încoace, nu mi s-a mai întâmplat să-mi placă absolut toate melodiile de pe un disc – iar acesta este „We Are Born“. Preferata mea – „Soon We’ll Be Found“, piesă pe care prinzi curaj să-i faci avansuri persoanei cu care ai ieşit în oraş, ba chiar să o săruţi, hi, hi, după cum explica Sia publicului, într-un concert din 2009, râzând copilăreşte şi sfios pe finalul fiecărei propoziţii şi încercând să ascundă cât este, de fapt, de timidă.
Sex, alcool şi iubiri pierdute
Moartea într-un accident de maşină a primului ei iubit, Dan Pontifex – cel pe care l-a urmat când a decis să se mute la Londra, în 1997 – a adus-o pe Sia în pragul depresiei, instalate pe un fond sufletesc extrem de sensibil şi fragil. În acea perioadă au debutat şi problemele cu medicamentele şi cu alcoolul, probleme ce au atins apogeul în 2010, când Sia a scris o scrisoare de adio, pregătindu-se să-şi ia viaţa. N-a făcut-o, dar totuşi viaţa ei a fost pusă pe hold. Turneele şi toate apariţiile publice au fost anulate. De mare ajutor i-a fost actriţa Demi Moore, care i-a devenit prietenă şi a ajutat-o să scape de gândurile negre. Colac peste pupăză, Sia anunţase oficial că e bisexuală („Eu mă îndrăgostesc de o persoană, nu de un sex anume“) şi-şi făcuse publică legătură cu muziciana JD Samson, deci presa era toată numai ochi şi urechi la tot ce era dramatic și picant în viața cântăreței. Amorul gay a luat sfârşit în 2011, iar Sia s-a îndrăgostit din nou de un bărbat, un documentarist american cu care s-a şi măritat, în august 2014: Erik Anders Lang.
O vreme, activitatea muzicală a Siei s-a redus la scurte apariţii publice. Succesul comercial răzleţ avut cu piesa „Titanium“, compusă iniţial pentru Alicia Keys şi pe care până la urmă a cântat-o David Guetta, care a ales să păstreze vocea autoarei de pe varianta demo, chiar a deranjat-o, pentru că i-a perturbat liniştea greu obţinută după o perioadă dificilă. „Dacă ştiam că se va întâmpla asta, n-o mai trimiteam. Eu vreau să fiu compozitoare, nu artist pop”, a spus Sia. Dar până la urmă i-a trecut supărarea, pentru că, așa cum spune și ea, „e greu să rămâi supărat pe cineva care te-a ajutat să câștigi un milion de dolari”.
Până în 2014, a apucat să compună destul, luând pauză de cântat, de aceea superstaruri precum Beyonce, Rihanna, Britney Spears, Celine Dion, Eminem, J Lo, Shakira, Katy Perry, Rita Ora, Christina Aguilera şi Kylie Minogue se pot lăuda că au în repertoriu o piesă compusă de ea sau la producerea căreia a contribuit australianca. Kylie Minogue chiar a declarat: „Dacă vreţi un hit, apelaţi la Sia!”
Marele regret al Siei e că n-a apucat să lucreze cu Amy Winehouse, pe care o adora şi care îi refuzase politicos avansurile profesionale: „Să lucrez cu tine? No fuckin’ way! Mă intimidezi ca naiba!“ se zice că i-ar fi răspuns Amy la propunere. Eu cred că până la urmă s-ar fi răzgândit…
Cu mască, fără mască – marea revenire
„Chandelier“, melodia-vedetă de pe albumul „1000 Forms of Fear“, avea să schimbe radical viaţa Siei şi să-i aducă fani noi, fascinaţi de abordarea artistică inedită şi de acordurile infecţioase, care te fac să pui pe Repeat videoclipul în care o fetiţă frumoasă și fragilă, printr-un dans emoţionant, bizar, dă suflet şi chip celei care a decis că doar muzica merită să iasă în faţă. „Dar cât vei continua să te ascunzi astfel?“, o întreabă toţi. „Cât va fi nevoie, cât mă voi simţi eu mai confortabil aşa“, răspunde Sia cu răbdare, tuturor, de fiecare dată. În cercuri publice mai restrânse, se întamplă să-și scoată peruca, pentru câteva secunde, dacă simte că atmosfera e suficient de caldă și de prietenoasă. Cere, totuși, să nu fie fotografiată. „Dar să ştiţi că eu vă văd, de sub tot părul ăsta. Vă văd și zâmbesc!“
La American Idol 2016, sezon cu care popularul show va înceta, a fost invitată pentru a-şi promova noul album şi pentru a-i antrena vocal pe cei patru participanţi rămaşi în concurs. În scurtul interviu luat Siei de Ryan Seacrest, prezentatorul show-ului, după interpretarea celui mai recent extras de single, „Cheap Thrills“, de pe albumul „This Is Acting“, una dintre întrebări a fost: „De ce abia acum, după cinci ani, te-ai hotărât să reiei activitatea concertistică, să revii în atenția publicului?“. Un fel de „Ce-ai făcut în ultimii cinci ani?“ în varianta americană. Mi-a plăcut răspunsul Siei, dulce şi autentic – fata asta se poate ascunde după zece peruci, că sufletul îl are mereu la vedere: „Păi, am zis că dacă lumea cere să mă vadă, ar fi cazul să-mi ridic, totuşi, fundul de pe canapea. Eu sunt o persoană foarte leneşă, să ştii, prefer să zac, cu câinii mei lângă mine, alături de oamenii dragi… Dar la un moment dat trebuia s-o fac şi pe asta.”
Şi mare minune a fost, pentru mine, că operaţiunea „ridicare fund de pe canapea“ a Siei include şi un concert la Bucureşti, pe 17 august, în Piaţa Constituţiei, în cadrul festivalului Zutopia, organizat de Marcel Avram. Acum câţiva ani, când am ascultat „I’m In Here“ şi mi-a ţâşnit apă din ochi, nici nu mi-am îngăduit să visez că voi avea în sertar un bilet la concertul ei şi că voi număra zilele şi lunile până când voi respira acelaşi aer cu această fiinţă absolut specială. Ia să mai pipăi un pic biletul… Nu, nu e vis.
Semnat de Alina Grozea
