„Sing”: emoţii la note înalte

Veţi citi, probabil, în multe alte recenzii, cât e de amuzant filmul ăsta – şi chiar e! Cum râzi cu gura până la urechi când vezi purceluşa cântând ca o privighetoare și pe şoricel făcând amor cu microfonul pe note joase, precum Frank Sinatra. Şi chiar râzi!

Eu vreau să povestesc despre altfel de emoţii pe care mi le-a stârnit. Una dintre ele: admiraţia. În primul şi-n al o sutălea rând, am o uriașă admirație pentru oamenii ăia încă scrişi cu litere mici pe generic: graficienii şi specialiştii în animaţie de la Hollywood. Nu obosesc să mă minunez, la fiecare film animat, de geniul şi migala lor, de fineţea detaliilor, de munca titanică din spatele unei astfel de pelicule. Sigur, Scarlett Johansson şi Reese Witherspoon sunt grozave şi cântă minunat, merită puse cap de afiş, dar tare mi-ar plăcea și ca oamenii ăia ce trudesc luni, ani de zile în culisele unei astfel de producţii să aibă locul lor de cinste pe covorul roşu. Şi salarii la fel de uriaşe ca ale superstarurilor.

Tot admiraţie, amestecată cu o mare şi plăcută surpriză am simţit pentru dublajul în limba română – excelent! Natural, perfect sincronizat, plăcut urechii – bravo!

Mirela, îţi mărturisesc public, cu această ocazie, că nu am citit cu atenție şi nu am văzut de la început, pe invitaţia de presă, că filmul va fi dublat în limba română. Iar când am ajuns la cinema şi am aflat, am vrut să plec acasă, pe furiş. Noroc că mi-a fost prea lene. Şi noroc că n-au fost dublate în limba noastră şi cântecele (de melodiile alea superbe chiar era păcat să nu fie ascultate în original), ci numai partea vorbită. Astfel, pricep şi preşcolarii ce se întâmplă pe ecran, se bucură şi adulţii de vocile starurilor americane, toată lumea e fericită.

La filmul ăsta, în timp ce alţii se amuzau copios, eu boceam cu reţinere, cât să nu fac ochi de panda din cauza rimelului nerezistent la apă. Pentru că filmul este despre cum îţi depăşeşti condiţia, despre cum capeţi încredere în tine, despre cum trebuie să găseşti forţa de a-i elimina din viaţa ta pe cei care te trag în jos, ca să-i apropii de sufletul tău doar pe cei care știu și vor să te înalţe. E un adorabil film despre dragoste, prietenie, loialitate, curajul de a-ţi împlini cel mai mare vis, indiferent din ce mediu provii şi ce destin crezi că a fost dăltuit în piatră pentru tine. E un film optimist, curajos, înălţător. Păi cum să nu plângi?

Semnat de Alina Grozea