Cezar Ouatu a câștigat, sâmbătă seara, selecția națională Eurovision 2013 și va reprezenta România în concursul internațional, care anul acesta va avea loc în Suedia, la Malmö.
Cântărețul cu veleități de soprană – da, știm că asta se cheamă oficial contratenor – , interpret al piesei „It’s My Life”, a reușit să convingă publicul, care i-a acordat cele mai multe puncte. Cezar nu a avut aceeași priză la reprezentanții juriului, care au preferat, în majoritate, trupa Electric Fence; dar interpreții melodiei „Emilia” au ieșit, și la această ediție, pe locul al doilea în clasamentul final, după adunarea notelor specialiștilor cu voturile publicului.
Melodia „It’s My Life”, compusă de Cristian Faur, a fost aleasă în urma punctajului primit din partea juriului (50 %) și prin voturile publicului (50 %). Clasamentul telespectatorilor arată astfel: Cezar (12 puncte), Casa Presei (10 puncte) și Luminița Anghel (8 puncte). În topul juriului, Electric Fence a intrat pe primul loc (12 puncte), pe locul al doilea a urmat Luminița Anghel (10 puncte) și abia pe cel de-al treilea, Cezar (8 puncte). Coincidența face că și anul trecut, trupa Electric Fence s-a clasat tot pe locul al doilea, cu melodia „Shun-ta”. Preferata juriului de atunci, ea nu a reușit să convingă publicul, care a ales piesa „Zaleilah” a formației Mandinga.
Cum arată topul 3 Eurovision România 2013? Cezar (20 de puncte), Electric Fence (19 puncte) și Luminița Anghel (19 puncte).
Semnat de Corina Stoica