Ştefania Nistoreanu: cinci picturi pe care le iubesc

Un lucru e clar: ne place la nebunie să „torturăm” artiștii! Le cerem actorilor să aleagă pentru noi doar cinci filme preferate, scriitorilor – să ne dezvăluie cinci cărți fără de care n-ar fi fost azi aceiași, iar pe muzicieni îi chinuim întrebându-i care sunt cinci dintre cântecele lor favorite. De data asta, am aruncat mănușa provocării către Ștefania Nistoreanu, rugând-o să cuprindă, într-un clasament de suflet, doar cinci dintre picturile care i-au schimbat viziunea asupra lumii și care-i fac viața mai frumoasă. Iată ce ne-a răspuns:

„Naşterea lui Venus”, de Sandro Botticelli

A fost pictată în anii 1400, pentru vila lui Lorenzo de Medici, iar azi o puteți vedea la Galeria Uffizi din Florența. Despre această lucrare şi despre „La Primavera” nu fac aprecieri plastice, doar simt. E senzaţia sinonimă cu îndrăgosteala şi succesul, în acelaşi timp, adică senzaţia de zbor şi visare – cred că cea mai înaltă trăire a omului pe pământ.

„Portretul lui Adele Bloch-Bauer”, de  Gustav Klimt

A fost pusă pe pânză în 1907. Klimt îmi place în mod special pentru că a folosit atât de mult aur, într-un mod atât de subtil, contrastându-l cu forme decorative şi, mai ales, cu figura umană surprinsă în atitudini pasionale și profunde. Atitudinea Adelei o recunosc în mine, o înţeleg, privirea ei îmi spune tot despre ce reprezintă şi foarte mult despre mine; îi ador melancolia în cadrul opulent, rezonez extrem cu lucrarea asta şi, în general, cu opera lui Klimt…

„Grădina desfătărilor lumești”, de Hieronymus Bosch

Sper să o pot admira, într-o zi, la Muzeul Prado din Madrid. Iubesc aproape toate lucrările lui Bosch, și spun aproape doar pentru că nu i le cunosc pe toate. Bosch e un artist extraordinar, fin psiholog, teolog şi filosof. Exprimă magistral umanitatea în lucrări superbe şi groteşti, precedând un alt geniu, pe Bruegel. Sunt fascinată şi recunoscătoare pentru revelaţiile pe care mi le oferă!

„Camera lui Vincent (Arles)”, de Vincent van Gogh

Există două variante cunoscute; îmi place parcă mai mult prima, pentru că aşa pictează un om curat, nevirusat, şi aşa şi arată o cameră a unui înger de pe Pământ. Îmi plac şi diversele variante de floarea soarelui, „Noaptea înstelată” sau „Terasa cafenelei, noaptea”, dar rămân la această lucrare ce pentru mine spune tot despre artist. Acolo e esenţa lui; mă înduioşează, Van Gogh e atât de pur… Prividu-i lucrările cu seriozitate şi bucurie, poţi evolua spiritual.

„Cele patru anotimpuri”, de Giuseppe Arcimboldo

Una se odihnește pe un perete din Louvre, altele sunt la Viena sau Madrid. Din punct de vedere al execuţiei, „Cele patru anotimpuri” şi „Cele patru elemente” sunt nişte picturi de o acurateţe extraordinară, de o fineţe copleşitoare a detaliilor. Dar mai impresionantă, pentru mine, e compoziţia surprinzătoare, viziunea şi logica improvizaţiei. Lucrările astea te acaparează, intri total în atmosfera lor, eşti confuz şi şocat, apoi ţi se relevă cunoaşterea şi senzaţia de bucurie a cunoaşterii. Cred că, dacă ar exista un singur fel de a te exprima prin pictură, acesta ar fi cel mai potrivit: să redai omul prin celelate elemente ale naturii. Este o filosofie pe care o îmbrăţişez şi care e exprimată şi în arta mea brută.

Fotografii: Wikipedia, arhiva personală

Semnat de LaRevista.ro