luni , 22 aprilie 2019

Stela Popescu: „Am 78 de ani, dar mă simt de parcă n-aș fi muncit nici o zi!”

IubitaStela

Și-a dedicat scenei peste o jumătate de veac din viață, însă nici astăzi, la 78 de ani, Stela Popescu nu se simte obosită și mărturisește că joacă, în continuare, cu entuziasmul începuturilor.

Regina teatrului de revistă românesc găsește bucurie în fiecare zi în care apare în fața publicului, de care nu s-a dezis niciodată. Reciproca este valabilă, Stela fiind una dintre cele mai iubite personalități ale noastre, după cum o arată sondajele. Și, totuși, am întrebat-o pe actriță dacă unul dintre motivele pentru care își continuă profesia este acela că nu își permite să piardă confortul financiar pe care i-l asigură. „Nu mi-aş permite să-l pierd, sincer, tocmai pentru că îmi place că am posibilitatea să-mi ofer orice. E o plăcere să nu ai presiunea aceea a lipsei de bani, să te gândeşti: Aoleu, dacă mi-am luat asta, nu-mi mai pot plăti întreţinerea! Dar mie îmi face plăcere, pe mine nu mă oboseşte această profesie deloc! Îmi mai spun apropiaţii că ce bine era dacă stăteam acasă, dacă mă odihneam… Nu vreau! La orice oră din zi şi din noapte trebuie să fac ceva, fac: îmi pun o rochiţă comodă, încerc să arăt bine și să înveselesc oamenii, şi gata! E ceea ce-mi place să fac şi nu mă oboseşte. Mai venea câteodată Puişor al meu şi spunea: Stela, eşti obosită, săraca de tine… Nu, dragule, nu sunt deloc obosită! Extraordinar, zicea, ea niciodată nu-i obosită, domnule! Ştii, se spune că, dacă în viaţă faci doar ce-ţi face plăcere, se cheamă că n-ai muncit nici o zi. Așa e și în cazul meu: am 78 de ani, dar mă simt de parcă n-aș fi muncit nici o zi!”, a declarat Stela Popescu pentru LaRevista.ro.

Eu îi înţeleg pe toţi care adorm în Parlament şi în Senat!

Actrița explică, însă, că energia sa se datorează profesiei pe care și-a ales-o și că nu ar fi putut rezista la fel de mult într-un alt domeniu, cum ar fi politica. „M-au mai întrebat câte unii de ce n-am intrat în politică. Eu îi înţeleg pe toţi care adorm în Parlament şi în Senat! Aş dormi pe mine, aş căsca, aş ieşi afară de 10 ori, la toaletă, nu ştiu, cred c-aş muri! Asta, da, m-ar obosi îngrozitor! Să stea ei să vorbească şi să bată apa-n piuă, şi eu să fiu acolo şi să-i ascult? Doamne, fereşte! Dar, când faci meseria asta a mea, care-i cea mai frumoasă din lume, cum să te plictisești și cum să obosești?”, ne-a mai spus artista.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *

Navighează pana sus