miercuri , 4 octombrie 2023

Studiu: micul-dejun ne ferește de maladii cardiace

micdejun

Nutriționiștii din lumea întreagă laudă virtuțile micului-dejun și recomandă cu insistență respectarea acestuia. Pe lângă faptul că el ne ajută să ne menținem o siluetă armonioasă, un studiu recent, realizat pe 27.000 de voluntari de sex masculin, a descoperit că prima masă a zilei ține departe riscul de maladii cardiace.

Studiul, realizat de Universitatea Harvard, arată că bărbaţii care nu iau micul-dejun prezintă un risc mai mare de a suferi o criză cardiacă sau de a muri din cauza unei maladii a inimii, informează lefigaro.fr. Participanții la studiu – bărbați americani cu vârste cuprinse între 45 de ani şi 82 de ani – au fost monitorizați cu atenție vreme de 16 ani, iar rezultatele au demonstrat că cei care nu mâncau dimineața erau cu 27 % mai predispuși la boli de inimă, în comparație cu cei care luau prima masă a zilei.

Studiul a mai arătat că persoanele care sar peste micul-dejun se îngrașă mai ușor, suferă în mai multe cazuri de diabet și au o concentrație de colesterol ridicată. De asemenea, analiza spune că bărbații care obișnuiesc să mănânce în timpul nopții au un risc cardiac mai ridicat decât cei care nu mai mănâncă după cină.

Cine sunt cei care nu mănâncă dimineața

Obiceiul de a sări peste micul-dejun pare să aparțină unei tipologii sociale anume, mai spun cercetătorii de la Harvard. Voluntarii care nu mâncau dimineața erau, în cea mai mare parte, fumători, lucrau cu normă întreagă, erau celibatari, beau mai mult alcool și făceau mai puțin sport.

Autorii studiului încheie recomandând un mic-dejun cu nutriente diverse, precum proteine, carbohidrați, vitamine și minerale. Astfel, printre alimentele binevenite la prima masă a zilei se numără carnea, produsele lactate, cerealele și pâinea, precum și fructele. Specialiștii mai recomandă includerea în meniul matinal a nucilor, alunelor și migdalelor, neprăjite și nesărate.

Foto: ehow-blog.com

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *