Într-o ţară a neajunsurilor şi a confruntărilor permanente, un singur mesaj reuşeşte să îi emoţioneze pe românii care nu şi-au pierdut speranţa, prezentat în luna decembrie a fiecărui an în cadrul unui concert – fenomen, susţinut de unul dintre cei mai valoroşi oameni de cultură din România: Tudor Gheorghe.
Menestrelul românilor de pretutindeni nu părăseşte scena, şi continuă tradiţia spectacolului- manifest „Degeaba”, cu o reprezentaţie specială ce va avea loc pe 22 decembrie la Sala Palatului, începând cu orele 19:00.
Spectacolul maestrului Tudor Gheorghe din acest an beneficiază de un repertoriu îmbogăţit, adaptat noilor elementele instalate în peisajul politic autohton, un spectacol imperial, prezentat în maniera sa inconfundabilă alături de Corul Național de Cameră Madrigal, în acompaniamentul Orchestrei Naționale Radio. O desfăşurare de forţă şi talent susţinută de baghetă dirjiorului Marius Hristescu.
La doar două săptămâni de la ultimul spectacol, s-au epuizat biletele la două dintre categoriile de preţ disponibile, respectiv biletele la preţurile de 100 lei şi 120 lei. În acest moment pot fi procurate bilete la următoarele categorii de preţ:
VIP – 200 lei;
Cat.I – 180 lei;
Cat.II – 150 lei
Acestea sunt disponibile la stand-ul VreauBilet din Unirea Shopping Center, etaj 2, la Sala Palatului şi online pe www.vreaubilet.ro .
Semnat de LaRevista.ro