Un colț de Europa

în august 2015, huzurind cum se cuvine, în Brașov, la Colaj Café

Am rămas fără cafea, așa că azi am dat o fugă până în Lawrenceville, la Euro Gourmet Foods, magazinul de unde-mi cumpăr pufuleți făcuți la Băicoi, pateu de la Scandia Sibiu, semințe de floarea-soarelui (din Bulgaria, că din România n-am găsit). Și cafele, evident. Grecească sau turcească.

Dar nu magazinul îmi place mie cel mai mult acolo, ci restaurantul cu terasă. Au o terasă unde zici că ai fi în Codlea, să zicem, la Doi Amici, sau undeva în Râșnov, sau poate în Bulgaria, unde ne-am oprit acum doi ani, când ne întorceam din Grecia, să bem un latte machiatto la plic, lângă câinii vagabonzi care ar fi făcut orice să le azvârlim și lor ceva de mâncare.

În primul rând, se fumează! Nici nu știți ce raritate e asta în State, unde fumatul e interzis aproape oriunde, cu mici excepții care mă bucură de nu mai pot. Apoi, mereu e lume la mese și sunt cu preponderență imigranți, și mai ales imigranți din Europa de Est (că patronii locului sunt bosnieci). Și asta, nu știu să vă explic de ce, se simte. Dacă nu m-aș uita în jur și aș vedea America, de pe terasa asta aș putea jura că sunt în România sau în vreo țară vecină. În plus, ne servește întotdeauna Beatrice, pe care am ghicit-o din prima că e româncă, și de fiecare dată când merg în vizită vorbesc cu ea pe limba noastră, deși Paul rămâne mereu pe dinafară, doar zâmbește înțelegător și ne lasă în pace.

foto

Azi nu era acolo Beatrice și i-am simțit lipsa. Am făcut iar cumpărăturile obișnuite și ne-am oprit la o cafea – foarte bună! Am fumat vreo 50 de țigări, că doar unde mai prind eu asemenea lux, să stau ca un om normal la terasă, vara, cu o pipă în colțul gurii, fără să mă amendeze nimeni sau să se uite urât la mine. Și la un moment dat am auzit asta:

L-am recunoscut imediat pe Demis Roussos și locul mi s-a părut dintr-o dată și mai european decât e deja. Mi s-au derulat în minte fel de fel de imagini de la noi sau din Grecia, unde mergeam așa de des în vacanță. M-am întrebat cum o fi acum la Vama Veche și ce-or mai face prietenii mei din Hersonissos, Gordana și Dimitris, oare cum ar reacționa dacă aș apărea într-o zi la ușa lor și le-aș spune „Yassas!”. M-am gândit la ce-o mai fi prin Vulcan, cum o mai fi la noi în curte, ce-or mai face pisicile și cățeii, ai mei oare au un pepene pus la rece în fântână și se pregătesc de un grătar? Mi-am amintit de Holbav și de tanti fânăreasa mea, cred că și acum mai dă câte-o fugă până la Vulcan să ne aducă lapte proaspăt. Mi-am amintit și de oameni pe care nici măcar nu-i cunosc prea bine, îi știu doar din vedere și am schimbat cu ei cel mult un salut, că la sat oamenii încă se salută pe stradă.

Cred că am nevoie de o vacanță de o lună pe care să o împart așa: o săptămână în Creta și trei la Vulcan, să stau numai desculță prin curte și să nu fac nimic altceva decât să scriu pentru revistă, să mergem la plimbări, să stăm la cafele și grătare cu prietenii, iar noaptea să ne adunăm la foc și să nu ne dăm duși până la 4.00 dimineața. Și a doua zi să o luăm de la capăt. Și la final, când e timpul să plec, să mă anestezieze cineva și să mă trezesc doar când sunt înapoi în Atlanta, să nu mai trec prin tot periplul lăsat bagaj – fumat ultima țigară – despărțit – plâns cu suspine – check-in – zburat – luat bagaj și hai, înapoi la viața asta cu care încă nu m-am învățat, care încă nu e a mea și pe care mi se pare că n-o pot stăpâni nicicum.

Da, o să fie mai bine, știu.

Semnat de Corina Stoica