Mi-a atras atenția încă de când am fost în South Carolina prima oară, în februarie 2015, și v-am povestit atunci puțin despre el. E unul dintre cele mai frumoase anticariate pe care le-am văzut vreodată. Situat pe King Street, cea mai populară stradă din Charleston, Blue Bicycle Books vinde cărți vechi, cărți noi și cărți rare – prime ediții ale unor romane de colecție și exemplare ale unor volume celebre, semnate chiar de autorii lor.
Pentru că e un loc pe care-l ții minte, abia așteptam să-i mai calc pragul o dată, așa că ăsta a fost unul dintre marile motive de bucurie când m-am întors în Charleston, zilele trecute. De data asta, în plină vară, pe niște călduri cum n-am trăit nici în lunile de foc din Creta, când umblai pe stradă năucit de fierbințeala celor 42 de grade Celsius afișate în termometre.
Blue Bicycle Books e locul perfect unde poți intra să te răcorești un timp, plimbându-te printre pereții tapetați cu cărți fel de fel – de la istorie locală sau volume de gastronomie specifică Sudului american, la romane clasice sau mai recente, cărți documentare pe teme diverse sau altele în limbi străine, mai ales în spaniolă, franceză și germană.
Anul trecut, am pus ochii pe o ediție superbă, din 1982, a romanului care i-a adus celebritatea lui Isabel Allende, „Casa spiritelor”. Era în spaniolă și, cum îmi propusesem să învăț limba, mi-am zis că mi-ar prinde bine un imbold: să avansez atât de mult cu studiul, încât s-o pot citi pe scriitoarea chiliană în original. În realitate, cred că era vorba mai mult de entuziasmul meu în fața unei întâmplări așa de romantice și în fața unui obiect atât de frumos – o carte cu istorie, tipărită undeva-n America de Sud, chiar în anul în care m-am născut, și cu care m-am întâlnit într-un orășel din Statele Unite, trei decenii și ceva mai târziu.
N-am luat atunci cartea, m-am gândit că, vorba aia, pun căruța înaintea cailor – „stai să învăț mai bine spaniola, mai întâi” – plus că aveam deja nu știu câte lucruri adunate în bagaj, de dus cadou acasă.
Când m-am întors la Blue Bicycle Books, zilele trecute, m-am dus glonț la raftul unde știam că o văzusem, cu gândul s-o iau. Nu mai era acolo. La fel, un exemplar din „Să ucizi o pasăre cântătoare”, semnat în stilou chiar de Harper Lee, a fost între timp furat, mi-a spus vânzătorul.
În schimb, sunt la locul lor și așteaptă să fie cumpărate multe volume de valoare. I-am văzut semnătura lui Pat Conroy, de exemplu, pe o ediție din „Prințul mareelor”, scriitorul originar din Charleston fiind de altfel un obișnuit al anticariatului, până la moartea sa, anul acesta. Încă nu l-am citit, dar următoarea mea lectură e chiar romanul amintit mai sus, pe care tocmai l-am luat de pe Amazon.
De ce-mi place așa de mult Blue Bicycle Books? Pe lângă faptul că oferta lor de cărți e copleșitoare, locul are atmosfera de neconfundat a unei afaceri independente. Deschis în 1995, a fost cumpărat în 2007 de Jonathan Sanchez, care l-a botezat cu numele de azi și care, sunt sigură, se ocupă de acest anticariat cu toată pasiunea.
La Blue Bicycle Books au loc frecvent evenimente pentru copii și oameni mari, chiar când am fost eu era o lansare de carte. Ah, și Bill Murray merge acolo, am auzit. Nu l-am văzut, hehe, dar am trecut cu mașina prin fața casei sale aflate la trei pași de Oceanul Atlantic, în Sullivan’s Island, foarte aproape de Charleston.
420 King Street, Charleston, South Carolina
Blue Bicycle Books pe Facebook
fotografii: www.larevista.ro
Semnat de Corina Stoica