vineri , 8 decembrie 2023

Vacanța de vară: cele mai căutate destinații pentru familii cu copii

Vacanta

Peste trei milioane de copii au intrat în vacanţa mare, iar părinţii îşi fac deja calcule privind locurile cele mai potrivite unde cei mici îşi vor petrece timpul liber. Destinaţiile preferate de familii sunt cele din apropierea litoralului, fie că vorbim de turismul intern sau extern.

„Bugetul mediu alocat de români pentru vacanţele în ţara se siteaza între 370 şi 470 de euro de familie, în timp ce pentru destinaţiile în străinătate se cheltuiesc în medie 850-1150 de euro. Tendinţele din anii trecuţi arată că familiile cu copii de până în cinci ani preferă să meargă pe litoral românesc, cea mai mare parte, iar restul aleg destinaţii externe cum ar fi Bulgaria, Turcia, Grecia, Creta sau Spania”, explică Alin Burcea, Preşedintele agenției de turism Paralela 45.

Staţiunea Mamaia se află în topul preferinţelor românilor pentru turismul intern de vară. Oferta Paralela 45 pleacă de la 497 euro/sejur 7 nopţi/adult/demipensiune, la un hotel unde există un Kid’s Club (acoperit), o piscină cu tobogane colorate, animatori care să-i ţină ocupaţi pe cei mici, un spaţiu de joacă pe categorii de vârstă şi o zonă de face painting, cinema pentru copii, teatru de vară și bază sportivă.

Pentru cei care doresc să încerce litoralul bulgăresc, staţiunea recomandată pentru familii este Albena, preferată în principal datorită facilitaţilor oferite copiilor şi tinerilor, inclusiv grădiniţe şi cluburi pentru copii. Acestora i se adaugă combinaţia rară de aer proaspăt, apă curată, păduri luxuriante şi o bogată varietate de plante şi vegetaţie, ingredientele unei vacanţă relaxante pentru părinţi. Oferta Paralela 45 începe de la 385 euro/pers/noapte, loc în cameră dublă superioară, cu ultra all inclusive.

Turcia vine în întâmpinarea turiştilor romani cu ofertele pentru Bodrum, care îmbină atât ofertele all inclusive, prin care copii au toate facilităţile de distracţie la dispoziţie, cât şi peisajul de coastă de o splendoare rară, posibilităţile de shopping şi distracţie, dar şi numeroasele vestigii istorice răspândite în zonă, atracţii de top pentru părinţi. Oferta Paralela 45, la un hotel de 5*, începe de la 1.340 euro/persoană/sejur 7 nopţi/ 8zile / ultra all inclusive / transport cursă charter.

Staţiunea Chania din Creta se numără de câţiva ani printre preferinţele turiştilor, fiind potrivită şi pentru familiile cu copii, întrucât aici există aqua park-uri, un acvariu cu peşti şi reptile și un muzeu în aer liber care reproduce un sat cretan. Recomandarea Paralela 45 este un hotel de 5*, situat într-o zonă liniştită, idilică, la 20 de metri de una dintre cele mai frumoase plaje din insulă. Copii au acces la piscină, loc de joacă, MiniClub (5-12 ani) şi animaţie, în timp ce părinţii pot vizita obiectivele turistice care sunt concentrate în mare parte în Centrul Vechi al oraşului, care se întinde în jurul frumosului Port Veneţian. Oferta începe de la 843 euro/persoană/sejur 7 nopţi/8zile / demipensiune / transport cursă charter.

Mallorca, cea mai mare dintre insulele Baleare oferă plaje late cu nisip fin, fiind ideală pentru familii cu copii. Recomandarea Paralela 45, la un hotel de 4*, pleacă de la 955 euro/persoană/sejur 7 nopţi/8zile / demipensiune / transport cursă charter.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *