sâmbătă , 2 decembrie 2023

Vunk lansează un nou single: „Am găsit o soluţie la toate ghinioanele pe care le avem” – VIDEO

vunk1

Într-o perioadă în care mai toată lumea spune că are o problemă – socială, economică sau personală, trupa VUNK lansează un cântec despre puterea de a spune Aşa, şi?!” la orice ţi se întâmplă.
„Eu, între două străzi, într-o plimbare, acum vreo zece zile, am găsit o soluţie la toate ghinioanele sau momentele neplăcute pe care le avem, din când în când: Aşa, şi?! Mergem, întotdeauna, înainte cu zâmbetul pe buze şi ne aşteptăm rândul la zilele cele mai frumoase pe care le vom împărţi cu oamenii cei mai iubiţi din viaţa noastră”, spune Cornel Ilie, liderul trupei Vunk.

Cornel le-a cântat pentru prima dată piesa colegilor într-o cameră de hotel, după un concert la Iaşi, iar o înregistrare a distracţiei lor care a fost postată pe pagina de Facebook a trupei  a devenit curând viral. Inspiraţi de succesul piesei, băieţii de la VUNK au făcut o variantă de lyrics video în care Cornel scrie pe cartoane versurile, rând pe rând, şi completează cu o serie de obiecte cu mesaj.

Dincolo de îndemnul la optimism şi la a învinge greutăţile, cu noua piesă “Aşa şi?!”, Cornel Ilie şi colegii lui transmit un mesaj important, acela de a avea grijă de cei din jurul tău, împărţindu-le un gram de fericire, atunci când este posibil. Videoclipul se termină cu mesajul „Câteodată, pentru fericire, trebuie să stai la coadă… Când îţi vine rândul, ia şi pentru alţii”.

Semnat de

Tu ce crezi?

Adresa de email nu va fi facută publică.Câmpuri obligatorii *

*

Sigur nu esti Robot, dar trebuie sa ne asiguram :) *