„Zeii Egiptului”: grandoare cu umor

foto

Abia ce-am intrat în casă, m-am întors de la Gods of Egypt cu gândul să scriu repede mica recenzie (nu pot mare, e miezul nopții), cât încă mai am un zâmbet larg pe față şi-o stare de zen indusă, pe de o parte, de ibalginul forte înghițit din cauza unor junghiuri cervicale, dar și de un film la care, sincer, mă aşteptam să strâmb des din nas. „Legendele Olimpului cu surplus de efecte speciale, mare chestie, să vezi ce miştocăreală fac“, chicoteam în gând cât popcornul era încă neatins.

Mişto am făcut un pic, filmul e generos și în ocazii de luat peste picior, dar, una peste alta, m-am bucurat ca un preșcolar de poveste, am suspinat la scenele (în doză suportabilă) patetico-romantice, am icnit şi m-am tras în scaun cu teamă când se dezlănţuiau furioase zeităţile pe ecranul 3D şi m-am gândit, oh, Doamne, ce gălăgie de bani trebuie că iau în ziua de salariu băieţii ăia deștepți care asamblează scenele din film pe computer, că, dacă ei n-ar fi, nu s-ar povesti.
Nu vă spun acum despre ce e vorba, e plin netul de sinopsisuri şi, oricum, e păcat să nu savuraţi la prima mână aventura cu zei mari şi muritori mici (la propriu), cu zei mici şi muritori mari (la figurat), cu Gerard Butler în rolul zeului rău şi cu o zeiţă a iubirii sexoasă, cam oportunistă şi uşor slutty, că pe acele vremuri de răstrişte, când se credea că Pământul e plat, moravurile erau mai laxe.
Vă dau doar un singur sfat, înțelept ca bătrânul zeu Ra – nu aşteptaţi să apară filmul pe torente… pardon, pe DVD, ci mergeţi la cinema! Că, acum pe bune, băieţii ăia de la butoane, ăia cu salarii imense, chiar își merită banii.

Semnat de Alina Grozea